Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Novak Djokovic, nerăbdător să joace din nou la Indian Wells, după cinci ani de absență

Agerpres
Novak Djokovic
Novak DjokovicProfimedia
Tenismanul sârb, numărul unu mondial, s-a declarat încântat să revină la turneu de la Indian Wells pentru prima dată din 2019, după ce restricțiile de călătorie din Statele Unite, legate de Covid-19, l-au ținut departe de această competiție în ultimii cinci ani, informează Reuters.

Djokovic, vizează al şaselea titlu la turneul ATP Masters 1.000 din California, care va debuta săptămâna viitoare, considerată cea mai importantă competiție din lumea tenisului în afara celor de Mare Şlem.

”Au trecut cinci ani, mult prea mult, pentru a nu fi prezent la Tennis Paradise, la unul dintre cele mai bune turnee din lume, fără îndoială”, a spus Djokovic într-un videoclip transmis din micul oraş pitoresc situat în deşertul din California de Sud.

”Este probabil turneul Masters preferat pentru mulți jucători, inclusiv pentru mine. Abia aştept să vin şi să evoluez din nou în fața unora dintre cei mai buni fani ai tenisului pe care îi avem în circuit”, a adăugat sârbul.

Novak Djokovic a câştigat primul dintre cele 24 de turnee de Mare Şlem din palmaresul său la Australian Open, în 2008, iar câteva luni mai târziu a cucerit prima sa coroană la Indian Wells.

Prima dată când am câştigat titlul la Indian Wells a fost unul dintre cele mai mari titluri din cariera mea la acel moment. Îmi amintesc că am jucat cu Mardy Fish în finală”, a precizat el.

Am fost norocos să câştig turneul de încă patru ori şi am jucat câteva meciuri epice în finală, împotriva lui Federer şi Nadal şi a multora dintre marii jucători din acea epoca. Abia aştept să revin”, a adăugat jucătorul sârb.

Rafael Nadal, triplu campion la Indan Wells, va fi prezent la rândul său la ediția din acest an, după ce a ratat luna trecută Australian Open din cauza unei rupturi musculare.

Turneul de la Indian Wells a fost anulat în 2020 din cauza pandemiei de Covid-19, iar Djokovic a ratat următoarele trei ediții, după ce autoritățile din Statele Unite nu au permis cetățenilor străini nevaccinați să intre pe teritoriul american.

Carlos Alcaraz şi Elena Rîbakina sunt campionii en titre de la Indian Wells, care se va disputa anul acesta în perioada 3-17 martie.