Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Novak Djokovic va juca la Masters-ul de la Indian Wells după 5 ani de la ultima participare

Agerpres
Novak Djokovic va juca la Masters-ul de la Indian Wells după 5 ani de la ultima participare
Novak Djokovic va juca la Masters-ul de la Indian Wells după 5 ani de la ultima participareProfimedia
Sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial al tenisului masculin, va juca la Masters 1.000 de la Indian Wells, care va avea loc între 6 şi 17 martie, au anunțat organizatorii pe rețelele de socializare.

Participarea la primul turneu Masters 1.000 al sezonului este un lucru obişnuit pentru toți jucătorii de top din circuit, însă Djokovic nu a mai participat din anul 2019 la această competiție, din mai multe motive. Turneul a fost anulat în anul 2020 apoi amânat în toamna lui 2021 din cauza pandemiei de Covid-19, apoi pentru că sârbul a fost împiedicat să călătorească în Statele Unite din cauza statutului său de străin nevaccinat.

De ceva mai puțin de un an, toate restricțiile au fost ridicate. Aşa cum s-a întâmplat deja vara trecută la New York, la US Open, turneu care avea să se încheie cu victoria sârbului, liderul mondial va putea să meargă în deşertul californian.

În urmă cu aproape un an, directorul turneului de la Indian Wells, Tommy Haas, a declarat că nu înțelege de ce lui Djokovic nu i s-a permis să intre în Statele Unite.

Sârbul ar urma să dispute în California primul său turneu după ce a fost eliminat în semifinale la Australian Open în urmă cu aproximativ zece zile. El a jucat la Dubai în 2022 şi 2023, însă de data aceasta nu s-a înscris la turneul din Emiratele Arabe Unite. O alegere destul de logică, ținând cont că el nu a jucat niciun meci oficial în luna martie în ultimele două sezoane, spre deosebire de ceea ce a prevăzut să facă în acest an.

La turneele pe hard din Statele Unite, Djokovic va avea totul de câştigat, deoarece nu va avea puncte de apărat, iar statutul său de lider mondial al urma să fie consolidat înainte de trecerea la competițiile pe zgură.

La ultima sa participare la Indian Wells, în 2019, sârbul a fost eliminat surprinzător în turul 3 de germanul Philipp Kohlschreiber. Djokovic a câştigat de cinci ori acest turneu, record pe care îl deține împreună cu Roger Federer, ultimul său triumf datând din 2016.