Ana Bogdan: "Una dintre dorințele mele e să reprezint țara la Jocurile Olimpice"
"A fost un an reuşit pentru mine, dar şi cu provocări. A fost un an în care am avut de învățat. Am avut şi rezultate foarte bune şi mă bucur acum că am o echipă completă pe care mi-o doream, am nişte oameni extraordinari lângă mine şi cred că în 2024 va fi şi mai bine decât în acest an. În 2024 vor fi Jocurile Olimpice şi clar aceasta este una dintre dorințele mele de a fi acolo şi de a reprezenta această țară.
Chiar şi acum când vorbesc sunt emoționată, pentru că ar fi cel mai mare vis al unui sportiv să ajungă să îşi reprezinte țara în acea atmosferă pe care o trăieşti acolo alături de cei mai buni sportivi ai lumii. Este unică. Acesta cred că este visul cel mai mare al unui sportiv", a spus Ana Bogdan la Gala Tenisului Românesc.
Ana Bogdan dorește ca Simona Halep să revină în circuit anul viitor
Ea a afirmat totodată că îşi doreşte ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) să-i reducă suspendarea Simonei Halep, astfel încât să poată reintra în circuit anul viitor.
"O aştept pe Simona din nou pe teren, ea este campioana noastră şi merită să fie din nou pe teren. Sper din suflet să reuşească să revină la anul. Poate că la început, până îşi va intra în ritm, îi va fi mai greu, pentru că nu e uşor să îți revii, însă eu cred că va fi foarte motivată să revină", a mai spus Ana Bogdan.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat pe site-ul său oficial că o va audia pe jucătoarea română de tenis Simona Halep în perioada 7-9 februarie în procesul acesteia împotriva Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului.