Lionel Messi a câștigat premiul Laureus Sportsman of the Year
Lionel Messi a fost ales în detrimentul coechipierului de la PSG, Kylian Mbappé, precum și a jucătorilor de tenis Rafael Nadal și Iga Swiatek.
"Vreau să mulțumesc Academiei Laureus, deoarece ceea ce face ca aceste premii să fie atât de speciale pentru noi, sportivii, este faptul că sunt votate de campioni incredibili, eroi de-ai mei, iar asta pune realizările mele în sport într-un context real. Este pentru prima dată când sunt singurul câștigător al premiului și, după un an în care am câștigat în sfârșit o altă realizare pe care o urmăream de mult timp, Cupa Mondială din Qatar, este o onoare să pot ține în mână această statuetă Laureus", a declarat Lionel Messi.
Reamintim că atacantul argentinian, în vârstă de 35 de ani, a mai câștigat premiul Laureus în 2020, dar atunci l-a împărțit cu pilotul de Formula 1 de la Mercedes, Lewis Hamilton.
Carlos Alcaraz, tenismenul spaniol în vârstă de 20 de ani, a primit premiul pentru revelația anului 2022.