Început de an de coșmar pentru Andy Murray: ”Nu am mai trecut niciodată prin asta”
Andy Murray traversează o perioadă extrem de dificilă în cariera sa.
După recentul eșec de la Marseille, fostul lider mondial a dezvăluit că începutul lui 2024 l-a găsit în cea mai slabă formă a sa de când joacă tenis.
Britanicul, de două ori campion la Wimbledon, în 2013 și 2016 şi o dată la US Open, în 2012, s-a operat la şold în 2018, iar cariera sa nu a mai continuat la cele mai înalte cote.
Totuși, la aproape 37 de ani, Andy este între primii 50 de jucători din lume.
”Nu am mai trecut prin așa ceva”
După meciul din competiția franceză, Murray a abordat subiectul privind forma prin care trece și a dezvăluit că nu este obișnuit să piardă în mod constant, fără să mai reușească să își revină.
"Când nu poți să câștigi, îți pierzi și din încredere, iar eu nu am mai trecut prin asta niciodată în cariera mea. Înainte, când pierdeam repede într-un turneu, obișnuiam să mă descurc mai bine săptămână ce urma. Acum pierd mai des și nu am experiență în această situație”, a mărturisit Murray, citat de We Love Tennis.
Scoțianul a mărturisit că va avea o strategie originală pentru a-și reveni: vrea să evolueze în turnee Challenger pentru a-și recalibra jocul.
"Cel mai ușor ar fi să mă retrag. Dar continui pentru că îmi place jocul, îmi place să mă antrenez. În momentul de față nu este ușor să concurez”.
”Dar ceea ce se întâmplă acum nu îmi afectează cariera. Nicio serie de înfrângeri nu va schimba ceea ce am realizat când eram sănătos", a spus Murray după înfrângerea cu Mahac.