Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Alcaraz a pierdut semifinala de la Miami în fața noului său rival

Sunshine double nu va fi în acest an pentru Alcaraz
Sunshine double nu va fi în acest an pentru AlcarazAFP
Italianul Jannik Sinner l-a învins pe Carols Alcaraz, marele favorit al turneului de la Miami, și s-a calificat în finala turneului dotat cu premii în valoare de 8.8 milioane de euro.

Favoritul numărul 10 al turneului a câștigat în trei seturi, 6-7, 6-4, 6-2, luându-și astfel revanșa după înfrângerea suferită în fața lui Alcaraz, în urmă cu două săptămâni, în semifinalele de la Indian Wells.

Victoria lui Sinner îl detronează din fruntea clasamentului ATP pe spaniol, care-i va ceda poziția de lider, începând de luni, lui Novak Djokovic.

Cu toate că italianul a reușit câte un break în debutul fiecărui set, Sinner a fost aproape de o înfrângere în setul 2, când spaniol a ratat două mingi de break la scorul de 4-3. A urmat apoi o serie de 19 puncte câștigate de Sinner, dintr-un total de 21, care i-au adjudecat setul, trimițând meciul în decisiv.

"Amândoi am jucat, din nou, la un nivel foarte, foarte ridicat. Eu doar am încercat să dau tot ce am mai bun. În setul al treilea am văzut că s-a zbătut un pic pentru câteva game-uri, așa că am încercat să forțez acolo... Amândoi am încercat să jucăm un tenis foarte agresiv, iar astăzi mi-a ieșit așa că sunt foarte fericit”, a declarat Sinner, după calificarea în cea de-a doua sa finală de Masters 1000.

Sinner și-a egalat adversarul la trei în bilanțul meciurilor directe și a întrerupt seria de 10 meciuri și 21 de seturi câștigate de Alcaraz, împiedicându-l pe spaniol să câștige Sunshine Double. Alcaraz a fost la două victorii distanță de a deveni primul jucător care reușește această performanță, de la Roger Federer în 2017.

Sinner îl va înfrunta pe Daniil Medvedev în finala de duminică, când italianul va juca pentru primul său titlu ATP Masters 1000. El a mai jucat o dată cu trofeul pe masă, în 2021, tot la Miami, dar a pierdut în fața lui Hubert Hurkacz. Sinner nu l-a învins încă pe Medvedev în cele cinci meciuri directe, cea mai recentă confruntare dintre ei având loc în finala de la Rotterdam, în februarie.

"Condiții diferite față de cele de la Rotterdam. Sunt foarte fericit că îl pot înfrunta din nou într-o finală. La ultima am pierdut, dar voi încerca să fac câteva schimbări acum, cum am făcut astăzi împotriva lui Carlos. Mă simt bine pe acest teren, am amintiri plăcute și sper să pot arăta un tenis de calitate", a mai spus italianul.

Sinner a urcat două poziții în această săptămână, ajungând pe locul 9 în clasamentul ATP Live, cea mai înaltă a carierei sale. În cazul unei victorii la Miami, italianul ar obține cel de-al optulea său titlu din circuitul ATP, și al doilea din acest an după izbânda de la Montpellier, și ar urca până pe locul șase în ierarhia mondială.