Jannik Sinner şi Grigor Dimitrov vor disputa finala turneului de la Miami
Sinner (22 de ani), numărul 3 mondial, l-a învins fără drept de apel în semifinale, cu 6-1, 6-2, pe rusul Daniil Medvedev, deținătorul trofeului, în doar 69 de minute de joc.
Italianul continuă astfel să facă senzație în acest sezon, după ce a câştigat Opelul Australiei în luna ianuarie, unde a trecut în finală chiar de Medvedev, după ce îl eliminase în penultimul act pe sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP.
Jannik Sinner a suferit de altfel o singură înfrângere în 22 de meciuri disputate în 2024, în fața spaniolului Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de finală la Miami.
În cazul unui succes în finala de duminică, jucătorul italian va urca pe locul doi în clasamentul mondial, cea mai bună poziție din cariera sa, devansându-l pe Alcaraz.
Grigor Dimitrov a acces la rândul său în finala turneului din Florida după ce a dispus în trei seturi, 6-4, 6-7 (4/7), 6-4, de germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre.
La 32 de ani, bulgarul speră să cucerească duminică al doilea să titlu de categoria Masters 1.000, după cel obținut în 2017 la Cincinnati (Ohio).
Dimitrov, agresiv şi precis la fileu, pierduse precedentele şapte meciuri în fața lui Zverev. Singurul său succes în fața germanului data din 2014, de la prima lor confruntare, când Zverev avea doar 14 ani.
Jannik Sinner l-a învins de două ori pe Grigor Dimitrov în cursul anului 2023, după ce s-a înclinat în fața bulgarului în primul lor duel, în 2020.