Sorana Cîrstea își ia antrenor de lux: Un fost câștigător de Grand Slam o va pregăti pe româncă
Imediat după calificarea în turul al treilea de la Miami, Sorana a nunțat că se va pregăti cu un nou antrenor în viitorul apropiat.
Este vorba despre Albert Costa, câștigător de Grand Slam, care și-a adjudecat titlul la Roland Garros, în 2002.
Costa a fost şi căpitanul echipei de Cupa Davis a Spaniei, în perioada 2008-2011 și a câștigat trofeul de două ori, în 2009 și 2011.
În prezent, Sorana colaborează cu Matt Daly, antrenorul lui Dennis Shapovalov, şi cu Brian Barker, însă a anunțat că este vorba doar de o colaborare provizorie, urmând ca sezonul de zgură să îl înceapă cu Albert Costa, alături de care va lucra imediat după competiția din Florida.
"Este doar o colaborare pentru acest turneu. Pentru că sunt fără antrenor de tenis aici. Antrenorul lui Shapovalov ma ajută împreună cu Brian. e o colaborare zonală, ca să spun așa”.
”Voi avea un antrenor pentru zgură și este Albert Costa. Voi începe cu Albert Costa imediat după ce termin aici la Miami", a spus Sorana, pentru Fanatik.
Sorana are de apărat semifinală la Miami
Sorana Cîrstea are de luat o revanșă în fața Dariei Kasatkina, care a învins-o în acest an.
La Abu Dhabi, jucătoarea din Rusia a defilat în fața Soranei, scor 6-2, 6-1 în sferturile de finală.
Scorul general al întâlnirilor directe este 2-1 pentru Kasatkina. Românca a învins-o o singură dată, pe zgură, la Roland Garros, în 2021.
Meciul dintre Sorana Cîrstea și Daria Kasatkina este primul programat pe terenul 7.
Asta înseamnă că meciul va începe de la ora 17, ora României.