Aryna Sabalenka face primele declarații de la moartea fostului iubit: "Am inima frântă!"
"Moartea lui Konstantin este o tragedie de neconceput și, deși nu mai eram împreună, inima mea este frântă. Vă rog să respectați intimitatea mea și a familiei sale în aceste momente dificile", a transmis Sabalenka, într-o declarație publicată de agentul ei.
Koltsov a murit luni, într-o "aparentă sinucidere". Fostul jucător de hochei pe gheață din NHL avea 42 de ani.
Sabalenka, de două ori câștigătoare a unui turneu de Grand Slam, va juca vineri în turul al doilea al Miami Open împotriva spanioloaicei Paula Badosa. Badosa este o prietenă apropiată a lui Sabalenka și a declarat că meciul va fi unul "incomod".
"Cunosc întreaga situație, știu ce se întâmplă. Și pentru mine este un pic șocant să trec prin asta, pentru că până la urmă este cea mai bună prietenă a mea și nu vreau să sufere. Este o situație foarte grea", a spus Badosan.
"În același timp, jucând împotriva ei, este de asemenea inconfortabil".
Jucătoarele din cadrul WTA și-au exprimat sprijinul pentru bielorusă, care s-a antrenat pe un teren exterior și nu a dat niciun indiciu că se va retrage din turneu.
Cariera de jucător a lui Koltsov a inclus un stagiu la Pittsburgh Penguins din NHL, unde a jucat 144 de meciuri între 2003 și 2006. De asemenea, el a jucat pentru Belarus la două ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă - Salt Lake City în 2002 și Vancouver în 2010 -, precum și la nouă campionate mondiale.
A avut trei copii cu soția sa Julia, de care a divorțat în 2020, înainte de a începe o relație cu Sabalenka.