Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep: "Este o războinică...sunt foarte entuziasmat"

Costel Demian
Carlos Martinez a antrenat-o ultima dată pe Clara Tauson
Carlos Martinez a antrenat-o ultima dată pe Clara TausonProfimedia
Antrenorul spaniol Carlos Martinez o va pregăti pe Simona Halep.

După ce a fost eliminată în primul tur de la Miami, Simona Halep a dezvăluit că va colabora cu antrenorul Carlos Martinez

Citește și: Simona Halep a anunțat numele antrenorului cu care va colabora: "Îl apreciez foarte mult"

Despre Carlos Martinez, Halep a avut doar cuvinte de laudă, spunând că speră să se ridice la nivelul la care antrenorul își dorește. 

Antrenorul spaniol, în vârstă de 49 de ani, a acordat un prim interviu pentru publicația Puntodebreak, în care a dezvăluit că este  "foarte fericit și entuziasmat" de colaborarea cu Halep. 

Legătura dintre Halep și Carlos Martinez a fost intermediată de Darren Cahil. Antrenorul spaniol a fost primul pe lista Simonei, iar Martinez nu s-a lăsat greu convins de o astfel de oportunitate. "Faptul că Simona era atât de convinsă că a vrut să lucreze cu mine a fost ceea ce m-a convins. Chiar săptămâna trecută respinsesem un alt proiect foarte interesant, dar aici vorbim de Halep, o jucătoare de top, a trebuit să facem pasul. 

Este o persoană cu multă personalitate, are un caracter puternic și știe perfect ce își dorește. Încă nu o cunosc atât de bine, știu că este o fată bună, dar ceea ce îmi spune Darren este că este foarte pretențioasă", a spus Martinez. 

Analiza meciului de la Miami

Antrenorul spaniol a urmărit revenirea Simonei în circuitul profesionist la televizor. "Mă uitam la meciul cu Badosa și avea meciul în mână, era 6-1 și 1-0 cu minge de break, dar a greșit și de acolo jocul s-a schimbat". 

Martinez a sesizat și primele minusuri în jocul Simonei. "Fizic s-a văzut că încă mai are de lucrat, umărul a început să o deranjeze, a cerut kinetoterapie, dar a continuat să lupte până la final. Simona nu jucase nici un set de antrenament înainte de turneu, dar, după cum îmi spune ea însăși, este foarte dornică", a precizat spaniolul. 

"O văd în continuare ca fiind foarte competitivă, cu mult caracter. Cred că asta este ceea ce îmi place cel mai mult la ea, că este foarte competitivă. Un astfel de proiect merită întotdeauna, o jucătoare care aleargă, care se apără, care dă totul... Îmi place acest tip de jucătoare. Simona este o războinică, sper să ne iasă bine și să ne meargă bine, pentru că atât eu cât și ea suntem foarte entuziasmați", a mai spus Martinez. 

Antrenorul spaniol urmează să călătorească în România, unde va începe pregătirile cu Simona Halep, în așteptarea unor wild-carduri pentru viitoarele turnee.