Înfrângere pentru Ana Bogdan în primul tur de la Miami
Ana Bogdan - Katerina Siniakova 0-2
Ana Bogdan a început perfect meciul și a câștigat primul punct al duelului pe serviciul adversarei. A cedat, însă, imediat avantajul obținut și până la finalul primului set a reușit să mai câștige doar un singur game.
În timp ce jucătoarea din Cehia a etalat un joc precis și în forță, Bogdan s-a trezit de nenumărate ori în postura de a comite greșeli neforțate, care au făcut-o să cedeze în cele din urmă primul act cu 2-6.
Setul secund a început într-o notă de echilibru, singura diferență notabilă fiind aceea că Siniakova a reușit să își adjudece serviciul mai ușor, în timp ce Bogdan a trebuit să muncească mai mult pentru închiderea punctelor.
Excepția a reprezentat-o game-ul al cincilea, în care românca a reușit să egaleze la 40, înaintea de a ceda în cele din urmă punctul.
Echilibrul a fost la un pas să se rupă în momentul în care cehoaica conducea cu 4-3 și a avut două mingi de break, însă Ana Bogdan și-a activat spiritul de luptă, i-a anulat șansele adversarei și a egalat situația pe tabela de marcaj.
În cele din urmă, s-a terminat 6-4 în actul secund, Siniakova reușind break-ul într-un moment decisiv, în timp ce Ana Bogdan părăsește pentru al doilea an la rând turneul de la Miami încă din primul tur.
Cele două sunt la egalitate acum în meciurile directe, 2-2, după ce Ana Bogdan s-a impus în 2021, în primul tur al calificărilor la Madrid, cu 7-6 (9/7), 7-5, şi în 2022, în optimi la Varşovia, cu 6-0, 6-4. Cehoaica a câştigat în 2023, în calificări la Adelaide, cu 6-7 (5/7), 7-5, 7-5.
Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 23.250 de dolari şi 10 puncte WTA.