Simona Halep, răspuns acid pentru Wozniacki la revenirea în țară: ”Să i se traducă!”
Întâmpinată de jurnaliști pe aeroportul din Otopeni, Simona Halep a avut un răspuns prompt la atacul lansat de Caroline Wozniacki (33 de ani - locul 129 WTA), daneza declarând la Miami Open faptul că jucătorii care au fost depistați pozitiv la testele doping nu ar trebui să mai primească wild-card la turnee.
”Să i se traducă”
”Nici nu m-am mai gândit la acest subiect. Pot să repet ce am mai zis. Ar fi bine să citească decizia TAS mai bine. Iar dacă nu înțelege, să i se traducă”, a fost reacția Simonei Halep.
În continuare, sportiva din România urmează să înceapă antrenamentele cu noul ei antrenor, Carlos Martinez:
"Trebuie să mă apuc de muncă. Mi-a plăcut mult să revin pe teren, a fost o bucurie enormă. Îmi era dor să intru pe teren, de tot ce însemna tenisul, am zâmbit pentru că aveam şi familia acolo şi prietenii apropiaţi.
Cu Darren Cahill a fost o revedere plăcută, noi suntem prieteni deja, am câştigat un om foarte valoros în cariera mea. Şi cu colegele din circuit a fost o revedere plăcută.. A fost un sentiment plăcut, le mulţumesc lor şi familiei că au fost alături de mine", a completat Halep, menționând că Darren Cahill a avut un cuvânt greu de spus în ceea ce privește alegerea antrenorului.
"Mereu l-am admirat pentru felul cum munceşte pe teren şi pentru rezultatele făcute cu jucătoarele care mie mi-au plăcut mereu. Kuznetsova este una dintre preferatele mele. Am discutat cu Darren despre antrenor şi am ajuns la concluzia că vreau să încerc o perioadă cu Carlos".
Wozniacki: ”Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toți”
”În primul rând, mereu mi-a plăcut de Simona. Am avut o relație bună. Și în trecut am vorbit deschis despre ce cred în legătură cu dopajul. Ideile mele nu s-au schimbat. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toți. Nu mă refer direct la Simona, dar, dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost testat pozitiv...
Înțeleg de ce un turneu vrea un nume mare pe tablou, dar eu cred, și nu este un atac la cineva anume, că acești oameni nu ar trebui să primească wild-card-uri!
Dacă vrei să revii și a fost vorba de o greșeală, înțeleg, dar trebuie să o iei de jos ca să ajungi înapoi în vârf. Asta e părerea mea despre astfel de lucruri”, a spus Caroline Wozniacki la conferința de presă după victoria în fața franțuzoaicei Clara Burel, scor 6-1, 6-4, în primul tur de la Miami Open.