Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Stefanos Tsitsipas exultă după titlul câştigat la Monte Carlo:”Sunt capabil de lucruri mari!”

Agerpres
Stefanos Tsitsipas
Stefanos Tsitsipas AFP
Grecul a câştigat pentru a treia oară în cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, după mai multe luni complicate în care a părăsit top 10 mondial. El a afirmat odată cu revenirea la nivelul său obişnuit că este ”capabil de lucruri mari”.

Stefanos Tsitsipas l-a învins duminică, în finală, pe norvegianul Casper Ruud, cu 6-1, 6-4.

Grecul a mai triumfat în 2021 şi 2022 la Monte Carlo, el fiind al cincilea jucător din era Open care câştigă de cel puțin trei ori acest turneu, după Ilie Năstase, Bjorn Borg, Thomas Muster şi Rafael Nadal, acesta din urmă triumfând la Monaco de nu mai puțin de 11 ori !

”Aveam nevoie de o săptămână ca aceasta, după luni dificile pe care le-am traversat de la mijlocul lui 2023. În tot acest timp, nu am reuşit să joc la nivelul la care voiam şi deci nu mi-am fixat drept obiective să câştig titlul”, a declarat Tsitsipas după finală.

”Să câştig acest turneu de trei ori este un lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat. Chiar şi după primul titlu, mi-am spus că este un sentiment fantastic şi că acest loc este special pentru mine. Dar să reuşesc de trei ori, este ceva ce voi păstra în sufletul meu”, a spus Tsistsipas.