Tennis Tracker: Kasatkina, victorioasă la Ningbo/ Niculescu și Bucșa au pierdut finala de la Osaka
16:30 - ATP ALMATY - Rusul Karen Khachanov, nr.26 mondial şi cap de serie nr.3, a câştigat duminică turneul de tenis ATP 250 de la Almaty (Kazahstan), dotat cu premii totale de 1.036.700 de dolari, după ce l-a învins în finală pe canadianul Gabriel Diallo, cu 6-2, 5-7, 6-3.
Khachanov, în vârstă de 28 de ani, deşi condus în setul doi, s-a impus grație experienței în fața mai tânărului său adversar (23 ani), locul 118 mondial, care nu a atins până în această săptămână un sfert de finală în circuitul ATP.
Vicecampionul olimpic de la Tokyo a câştigat al doilea său turneu din acest sezon, după ce s-a mai impus în alt turneu ATP 250, la Doha, în februarie.
Khachanov îi succede în palmares francezului Adrian Mannarino, care s-a impus anul trecut, pe când turneul se disputa la Astana.
13:30 - WTA NINGBO - Daria Kasatkina a învins-o pe compatrioata sa, adolescenta Mirra Andreeva (17 ani), cu 6-0, 4-6, 6-4 și a cucerit titlul la Ningbo.
Victoria în turneu este a opta pentru Kasatkina în circuitul WTA și a doua a anului. Ningbo este primul ei titlu pe teren hard din august 2022.
11:30 - WTA OSAKA - Olandeza Suzan Lamens, locul 125 mondial, a obținut primul titlu WTA din carieră, impunându-se în finala turneului de la Osaka după ce a trecut în două seturi, 6-0, 6-4 de australianca Kimberly Birrell.
Lamens trecuse în sferturile de finală de jucătoarea română Ana Bogdan.
08:28 - WTA OSAKA - Monica Niculescu și Cristina Bucșa au ratat câștigarea trofeului la dublu la turneul de la Osaka, pierzând finala în fața cuplului Ena Shibahara / Laura Siegemund, cu 6-3, 2-6, 2-10.
06:30 - WTA NINGBO - Daria Kasatkina vs. Mirra Andreeva (12:00)
06:15 - ATP ALMATY - Karen Khachanov vs. Gabriel Diallo (13:00)
06:00 - ATP STOCKHOLM - Tommy Paul vs. Grigor Dimitrov (16:00)
05:00 - WTA OSAKA - Aoi Ito vs. Kimberly Birrell (05:00), Suzan Lamens vs. Diane Parry (05:00)