Ghinion teribil pentru Emma Răducanu. Britanica s-a accidentat din nou
Britanica cu origini românești continuă să fie urmărită de ghinion.
Măcinată de accidentări în ultimii doi ani, fosta campioană de la US Open a fost nevoită să abandoneze și în sferturi de finală cu Daria Kasatkina, de la Seul.
Ea s-a accidentat în repetate rânduri, anul trecut suferind trei operaţii. În ultimele luni, însă, ea părea să își revină și chiar a reușit să recupereze în clasamentul WTA, unde a revenit în Top 100.
A ajuns în semifinale la Nottingham, a învins-o pe Pegula la Eastbourne, pentru ca la Wimbledon să își egaleze cea mai bună performanţă a carierei, ajungând în optimi.
Rezultatele bune au continuat cu un sfert la Washington, iar în această săptămână, la Seul, ajunsese în sferturi fără a pierde set.
Răducanu a fost însă nevoită să se retragă în duelul cu Daria Kasatkina, din cauza unei noi accidentări.
Învinsă de rusoaica clasată pe locul 13 mondial cu 6-1 în primul set, Emma Răducanu a cerut intervenţia medicului şi, la scurt timp, şi-a anunţat adversara că nu mai poate continua.
Cu cele 108 puncte asigurate la turneul din Coreea de Sud, Răducanu urcă pe locul 54 mondial.
Daria Kasatkina, aceasta va evolua în semifinale cu compatrioata sa, Diana Shnaider , care a trecut de Marta Kostyuk din Ucraina.
Dacă va câştiga turneul, Kasatkina va reintra în top 10 WTA, cu şanse reale în cursa pentru Turneul Campioanelor.