Jack Draper a cucerit primul titlu ATP din cariera sa, la Stuttgart
Tenismanul britanic Jack Draper a cucerit primul său titlu în circuitul profesionist, după ce l-a învins în trei seturi, 3-6, 7-6 (7/5), 6-4, pe italianul Matteo Berrettini, duminică în finala turneului ATP 250 de la Stuttgart.
În urma acestui succes, Jack Draper va face un salt de nouă locuri în clasamentul ATP începând de luni, de pe 40 pe 31, suficient pentru a fi desemnat cap de serie la Wimbledon, turneul de Mare Şlem care va debuta la 1 iulie pe iarba de la All England Club.
Noul numărul unu al tenisului britanic pierduse precedentele sale două finale, dar a reuşit să o câştige pe cea de-a treia, în fața lui Matteo Berettini (locul 95 ATP), fost finalist de la Wimbledon în 2021 şi dublu campion la Stuttgart (2019 şi 2022).
Jack Draper figurează pe lista jucătorilor selecționați să reprezinte Marea Britanie la Jocurile Olimpice de la Paris, comunicată duminică.