Franța a învins dramatic Germania la United Cup
Primul meci de simplu a adus victoria lui Zverev (7 ATP) în fața lui Adrian Mannarino (22 ATP), 4-6, 6-4, 6-3. Garcia (20 WTA) a restabilit egalitatea după duelul împotriva lui Kerber, încheiat în trei seturi, 1-6, 6-2, 6-2.
Angelique Kerber, fost lider al clasamentului WTA şi triplă campioană de Mare Şlem, a revenit la United Cup în competiție după o absență de un an şi jumătate. Kerber, în vârstă de 35 de ani, a adus pe lume un copil în luna februarie.
Franța va termina pe primul loc Grupa D dacă va învinge miercuri Italia. Primele clasate din cele şase grupe şi cele mai bune două echipe de pe locurile secunde se califică în sferturile de finală, prevăzute între 3 şi 5 ianuarie. Semifinalele au loc pe 6 ianuarie la Sydney, iar finala pe 7 ianuarie, tot la Sydney.
La United Cup, care înlocuieşte fosta Hopman Cup, participă 18 națiuni repartizate în şase grupe, cu meciuri la Perth şi Sydney.