Triumf istoric în proba de dublu la US Open. Salisbury și Ram, al treilea titlu consecutiv
Americanul Rajeev Ram și britanicul Joe Salisbury au scris istorie la turneul de tenis US Open, vineri, la New York, cu al treilea lor titlu consecutiv în proba de dublu masculin.
Ram (39 ani) și Salisbury (31 ani) au devenit prima pereche care câștigă titlul la Flushing Meadows trei ani la rând, după ce au învins cuplul Rohan Bopanna (India)/Matthew Ebden (Australia) cu 2-6, 6-3, 6-4.
Acesta este al patrulea titlu de Mare Şlem al perechii Ram/Salisbury, care i-a refuzat un prim titlu major indianului Bopanna la vârsta de 43 de ani.
Ram și Salisbury au ajuns la 18 victorii consecutive la New York și s-au ales cu un cec de 700.000 de dolari.