Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Alcaraz etalează și alte talente la US Open. A cântat în fața unei arene centrale arhipline

Flashscore
Alcaraz în această seară.
Alcaraz în această seară.COREY SIPKIN/AFP
Carlos Alcaraz a declarat că nu se gândește la recucerirea titlului de la US Open, după ce a început turneul cu o victorie în fața germanului Dominik Koepfer, care s-a retras din cauza unei accidentări.

Numărul unu mondial, Carlos Alcaraz, a avansat în turul al doilea după ce Dominik Koepfer, aflat pe locul 75 în clasamentul ATP, s-a retras din cauza unei accidentări la gleznă, în timp ce spaniolul conducea cu 6-2, 3-2, pe Arthur Ashe Stadium.

"Nu este cel mai bun mod de a te califica în turul următor", a declarat Alcaraz, "dar trebuie să spun că am jucat foarte bine.

"Sincer, nu mă așteptam să joc chiar atât de bine încă de la început, în primul tur aici, la US Open. Sunt foarte, foarte mulțumit de nivel, chiar dacă Domi a trebuit să se retragă. Sper să mențin acest nivel pentru turul următor", a adăugat el.

Alcaraz s-a aflat la prima sa apariție la un turneu de Grand Slam în calitate de campion în exercițiu, dar jucătorul de 20 de ani a încercat să minimalizeze importanța momentului, pentru că vrea să elimine presiunea apărării trofeului obținut anul trecut la New York. 

"Am fost entuziasmat să joc prima mea rundă aici la US Open. A fost grozav să fiu din nou pe Arthur Ashe Court, după ce anul trecut am avut o prestație excelentă. Am fost încântat să mă întorc", a declarat el.

"Nu mă gândesc la apărarea titlului. Nu mă gândesc la faptul că am fost campion anul trecut. Mă concentrez doar să joc cât mai bine, să revin la nivelul de anul trecut. Încerc să fac aceleași lucruri pe care le-am făcut anul trecut. Doar la asta mă gândesc în acest moment. Încerc să ignor toată presiunea pe care oamenii o pun asupra mea ca și campion în exercițiu".

Poate și pentru a mai diminua din această presiune, Alcaraz a acceptat provocarea făcută în timpul interviului de după partidă, de a cânta ceva.

Ghinionul lui Koepfer

Seara lui Koepfer a fost întreruptă în momentul în care și-a luxat glezna stângă în primul game al meciului. A avut nevoie de un time-out medical dar a continuat partida timp de o oră înainte de a-și accepta soarta. Germanul s-a oprit pentru a nu-și agrava situația.

"Să fiu pe Ashe, să joc împotriva lui Carlos pentru prima dată e extraordinar. Este probabil cel mai important meci pe care l-am jucat până acum în cariera mea", a declarat Koepfer.

"A fost de departe cea mai bună experiență pe care am avut-o, până la setul doi, în primul meci. Nu a durat mult, dar întotdeauna vrei să absorbi aceste momente și am vrut să dau tot ce am mai bun. Nu pot spune că nu am încercat. Am luat analgezice, mi-au pus bandaje, dar s-a agravat. Nu are rost să pun în pericol restul anului".

Alcaraz îl va înfrunta pe sud-africanul Lloyd Harris pentru un loc în turul al treilea. După US Open, el îi va ceda poziția de lider în clasamentul ATP lui Djokovic, dar a recunoscut că este nerăbdător să redevină numărul unu înainte de finalul sezonului. "În acest moment este un obiectiv pentru mine, sincer. Am spus deja că eu și Novak ne luptăm pentru locul unu ", a declarat Alcaraz.

"Știam că va recâștiga locul unu după US Open. Când turneul se va încheia, voi încerca să  recuperez cât mai repede posibil. Acesta este obiectivul meu. Lucrez pentru asta. Sunt multe turnee în sezon până la sfârșitul anului. Voi încerca să recuperez înainte de sfârșitul anului".