Alcaraz, încântat de New York: "În acest moment, suprafața mea preferată este hardul".
Carlos Alcaraz este entuziast după ultimele partide câștigate pe terenurile de la Flushing Meadows, dar nu uită cât de mult s-a distrat la Wimbledon și cu atât mai mult nu uită finala cu Djokovic, care a fost legendară. "Când am câștigat acolo m-am îndrăgostit de iarbă. Dar în acest moment, suprafața mea preferată este hardul", a declarat tenismenul spaniol, care a adăugat că zgura va fi probabil ultima suprafață de care se va îndrăgosti.
Și e de înțeles că a trecut de la iarbă la hard, pentru că victoriile de la New York îl fac din ce în ce mai încrezător și mai sigur pe mișcările sale, mai confortabil cu fiecare meci câștigat.
Alcaraz nu i-a dat nicio șansă italianului Matteo Arnaldi, pe care l-a învins cu 6-3, 6-3, 6-4. "Sunt foarte mulțumit de felul în care am jucat. Am rămas concentrat de la început până la ultima minge", s-a felicitat Alcaraz. "Am făcut un meci solid, cu puține greșeli, mi-am făcut jocul pe care mi l-am propus, am avansat mereu la fileu. Sunt mulțumit de prestația mea în general.
Acum îl așteaptă un adversar dificil în sferturile de finală, fie Zverev, fie Sinner. "Sascha (Zverev) joacă bine, iar Jannik (Sinner) joacă bine. Va fi un meci foarte greu între ei, voi urmări cu siguranță", a avansat Alcaraz pe teren. "Nu știu cu cine voi juca, dar va fi un sfert de finală dificil împotriva oricui".