Dimitrov îl depășește clar pe Murray și ajunge în turul al treilea la US Open
Murray, care a jucat recent unul dintre cele mai bune meciuri de tenis din ultimii ani, nu a putut face față forței lui Dimitrov, și a reușit doar 16 lovituri câștigătoare, față de cele 32 ale celui de-al 19-lea favorit.
Dimitrov îl va înfrunta în continuare pe germanul Alexander Zverev (26 de ani), care l-a învins pe compatriotul său Daniel Altmaier (24 de ani) cu 7-6, 3-6, 6-4, 6-3.
Murray a avut un început lent, iar Dimitrov a făcut break ”la zero” în al doilea game, dar și-a arătat determinarea când a făcut la rândul lui break la a treia încercare, într-un game epic de 16 minute.
Dimitrov a câștigat din nou serviciul scoțianului în game-ul al optulea și apoi cu un forehand câștigător bine plasat a obținut și primul game al setului secund.
Murray, campion la US Open în 2012, a fost condus cu un break în setul al treilea, după ce Dimitrov a salvat două mingi de break, iar bulgarul i-a luat încă o dată serviciul adversarului pentru a se apropia de victorie, pe care și-a asigurat-o când Murray a comis o dublă greșeală.