Gabriela Ruse, înfrângere dramatică la US Open. Românca a avut minge de meci cu Badosa
Gabriela Ruse - Paula Badosa 6-4, 1-6, 6-7 (8/10)
Până în acest an, Gabriela Ruse avea o singură victorie pe tabloul principal de la US Open, în 2022, în fața australiencei Daria Saville.
După ce și-a asigurat prezența pe tabloul principal câștigând calificările, Ruse a debutat cu o victorie în fața Juliei Grabher. În turul doi a reușit un succes de răsunet, învingând-o pe a opta favorită, cehoaica Barbora Krejcikova.
Vineri, în turul trei, Ruse (122 WTA) a avut un start perfect în fața Paulei Badosa (29 WTA), reușind să câștige primul set cu 6-4. În actul secund, jucătoarea din Spania a revenit însă în forță și s-a impus clar cu 6-1, astfel că s-a ajuns la decisiv.
La 2-2, Ruse și-a cedat serviciul însă a reușit un re-break rapid, restabilind egalitatea la trei. Cele două jucătoare și-au câștigat apoi serviciul. La 5-4, Ruse a forțat un break care i-ar fi adus victoria, însă nu a reușit să profite de mingea de meci avută și apoi Badosa a egalat la cinci. După ratarea mingii de meci, Ruse a pierdut următoarele șapte mingi consecutive, permițându-i jucătoarei din Spania să preia conducerea la seturi (5-6) și să servească pentru meci.
Românca nu s-a dat bătută însă și a reușit un re-break, astfel că partida a ajuns la tie-break. Ruse a avut un start slab, pierzând primele patru puncte, însă reușind să revină cu trei puncte consecutive. Badosa s-a distanțat din nou la trei puncte (3-6, 4-7), Ruse reușind să se apropie la un singur punct, 7-8, înainte ca a 26-a favorită să se impună cu 8-10.
Gabriela Ruse rămâne cu satisfacția atingerii turului trei la US Open, cel mai bun rezultat din carieră la turneele de Grand Slam.