Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

O legendă a tenisului sare în apărarea Simonei Halep. ”Ca sportiv, ai încredere în echipa ta”

Kim Clijters
Kim ClijtersProfimedia
Simona Halep așteaptă verdictul TAS în cazul său de dopaj. Simo a făcut apel după ce a fost suspendată 4 ani pentru că ar fi luat Roxadustat la US Open. Halep a negat că ar fi consumat conștient substanțe interzise.

Marea campioană Kim Clijters și-a spus părerea în legătură cu cazul Simonei Halep și a afirmat că nu e normal ca numai Simona să plătească în acest caz, în timp ce echipa sa, în frunte cu Mouratoglou, să nu pățească absolut nimic.

Simona Halep a fost audiată acum două săptămâni la TAS, iar acum așteaptă un verdict final în cazul său de dopaj.

Sportiva noastră a fost suspendată 4 ani de Tribunalul Sports Resolution și speră ca pedeapsa să fie anulată sau măcar diminuată de TAS.

E posibil să mai dureze săptămâni bune sau chiar luni până la o decizie finală.

Românca a dezvăluit că se simte împăcată că a făcut tot ce a putut pentru a-și demonstra nevinovăția, dar există voci care susțin că echipa care era în spatele său în momentul testului pozitiv ar fi trebuit să o ajute mai mult.

În podcastul pe care îl găzduiește, Andy Roddick a trimis câteva săgeți la adresa lui Mouratoglou, spunând că francezul ar fi trebuit "să încasezez mult mai multe gloanțe" pentru Simona, din moment ce el i-a recomandat să consume suplimentul care i-ar fi atras în cele din urmă suspendarea.

”Simona e o victimă”

Invitata lui Roddick, Kim Clijters, fost lider WTA și câștigătoare a 4 turnee de Grand Slam, este nemulțumită de faptul că doar Simona intră sub incidența legii în acest caz, în timp ce echipa sa nu are nimic de suferit.

Belgianca l-a criticat pe Mouratoglou și l-a acuzat de manipulare.

"Pentru mine, cel mai mare semnal de alarmă este legat de echipă. Îmi este foarte greu să văd că nu există nicio consecință pentru echipă, că este doar sportivul”.

”Echipa Simonei i-a propus să ia ceva și ea a luat fără nicio ezitare. Ca sportiv, tu doar ai încredere în echipa ta, în oamenii din jurul tău. Crezi că ei știu că fac ceea ce trebuie și apoi ți se întâmplă asta”.

”O situație ca asta, mai ales în cazul femeilor, când ai antrenori care îți conduc echipa, eu o numesc manipulare. Nu găsesc alt cuvânt pentru asta, pentru că e vorba de a controla tot ce se întâmplă în preajma unui atlet”

”Sunt doar curioasă ce se va întâmpla cu viitorul tenisului feminin. Acest lucru se poate întâmpla iar și iar. Am văzut și în trecut antrenori care vin și preiau controlul total al vieții unei jucătoroare. Vor să controleze totul, inclusiv pe toți cei care vorbesc cu sportivul. Este cu siguranță un semnal de alarmă imens", a spus Clijters, citată de tennis.com.