Sabalenka impresionează după triumful la US Open: ”Vreau ca numele familiei noastre să intre în istoria tenisului”
După ce a învins-o în finală pe americanca Jessica Pegula, cu 7-5, 7-5, Sabalenka a fost întrebată unde o aşază în istoria tenisului acest al treilea titlu de Mare Şlem, care vine după cele două succese de la Openul Australiei.
”De când l-am pierdut pe tata, obiectivul meu a fost întotdeauna să fac ca numele familiei noastre să intre în istoria tenisului. Simt multă mândrie de fiecare dată când îmi văd numele gravat pe acest trofeu. De asemenea, sunt mândră că familia mea nu a renunțat niciodată la visul meu şi continuă să mă susțină”, a răspuns belarusa.
Sabalenka a recunoscut că a fost în dificultate când Pegula a câştigat cinci ghemuri consecutive în setul secund, revenind de la 0-3 la 5-3.
”După ce am condus cu 3-0, nu mă aşteptam să o văd revenind la un nivel de joc atât de ridicat. A avut un tenis incredibil, foarte agresiv. Mi se pare că într-o clipă m-am văzut condusă cu 5-3”, a spus Sabalenka, ce a adăugat că se gândea atunci că va intra în decisiv.