Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Sinner, pus la grea încercare de Paul, și-a stabilit o întâlnire cu Medvedev în sferturile US Open

AFP
Sinner continuă să meargă tare la US Open.
Sinner continuă să meargă tare la US Open.MIKE STOBE / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP
Numărul unu mondial, Sinner, l-a învins pe americanul Tommy Paul și a avansat în turul următor.

Jannik Sinner a făcut un pas mare spre prima sa coroană de Grand Slam la New York, depășindu-l pe Tommy Paul, locul 14 WTA, într-un meci care s-a încheiat cu câteva minute înainte de miezul nopții, ora locală, și pe care l-a câștigat cu 7-6, 7-6, 6-1.

Italianul va juca pentru a doua oară în sferturile de finală de la Flushing Meadows împotriva lui Daniil Medvedev, celălalt campion de Grand Slam încă în concurs după eliminările premature ale lui Novak Djokovic și Carlos Alcaraz.

Sinner nu a început meciul împotriva lui Paul sub cele mai bune auspicii. Dimpotriva, a început lent, cu  un joc lipsit de intensitate și multe erori neforțate.

Americanul a condus chiar cu 4-1 în primul set, spre deliciul publicului. Dar totul a fost de scurtă durată.

Sinner a trebuit să fie împins la colț pentru a se trezi și a intra în joc. Din acel moment a fost de neoprit.

Este deja unul din marii jucători din istorie. La 23 de ani și 17 zile, Sinner este acum al doilea cel mai tânăr jucător din Era Open care ajunge în 12 sferturi de finală din primele 12 turnee ATP dintr-un an calendaristic. Doar Jimmy Connors era mai tânăr când realiza această performanță în 1974, la 21 de ani și 290 de zile.

În timp ce italianul juca la 90% din potențialul său, Paul a încercat, dar a arătat încă o dată că încă îi lipsește acel nivel suplimentar atunci când se confruntă cu jucătorii mari într-un Grand Slam.

În acest meci, Sinner a fost întotdeauna cel care a excelat atunci când a contat. Italianul a demonstrat încă o dată cum să gestioneze punctele cruciale de orice fel.

Paul a văzut pe viu cum joacă un jucător care vrea totul.

"Mental nu am început bine. Apoi am servit bine, au fost suișuri și coborâșuri, ceea ce este normal aici, dar mi-am găsit ritmul în cele din urmă și cred că mă va ajuta pentru următorul meci", a declarat Sinner.

În ciuda susținerii publicului, revenirea lui Paul a fost imposibilă în confruntarea cu liderul clasamentului ATP, chiar dacă a avut șansa sa de două ori, la tie-break.

Americanul a ajuns mereu în sferturi de finală în acest an la Grand Slam-uri, dar pare să caute încă motivația pentru a trece la nivelul următor.

Astfel, cu scorul de 7-6 7-6 6-1, Sinner a avansat în sferturi de finală unde va  juca împotriva lui Daniil Medvedev, practic o finală anticipată.

Pe hard, italianul a câștigat în acest sezon Masters 1000 de la Miami și Cincinnati și primul său trofeu major la Australian Open, unde a revenit după ce fusese condus cu 2-0 la seturi în finala cu același Medvedev.

"Va fi un meci greu. Va trebui să fiu pregătit mental și fizic. Va fi un meci grozav", a declarat Sinner despre confruntarea cu jucătorul rus.

Toate statisticile meciului pe Flashscore.