Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Trei românce pe tabloul principal la US Open. Situația Simonei Halep

Flashscore
Ana Bogdan la US Open
Ana Bogdan la US OpenProfimedia
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 26 august - 8 septembrie. Cu mai mult de o lună înainte de start, organizatorii au anunțat lista de înscrieri pentru turneul de la Flushing Meadows.

Semnal de alarmă pentru tenisul feminin românesc. Dacă nu cu mult timp în urmă aveam la start pe tabloul principal 4 sau chiar 5 jucătoare, la această ediție a US Open doar 3 românce vor figura pe lista participantelor care nu au  nevoie de calificări.

Este vorba despre Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan.

Este destul de probabil, însă, ca prima să decline participarea la US Open, având în vedere faptul că a anunțat recent că se va retrage din circuit pentru o perioadă, din cauza unei probleme medicale.

Irina Begu, Gabriela Ruse și Anca Todoni vor fi nevoite să joace tururi preliminarii și  să-și cîștige astfel locul pe tabloul principal.

Simona  Halep, șanse reduse de participare

 Simo, revenită în circuit în primăvara acestui a după ce TAS i-a ridicat suspendarea pentru dopaj, va avea nevoie de o invitație din partea organizatorilor pentru a participa la US Open.

Fosta lideră mondială a jucat doar două meciuri de la revenire, unul pierdut, cu Paula Badosa, la Miami Open, și unul al doilea în care a abandonat, la Trophee Clarins.

Problemele medicale au împiedicat-o să aibă revenirea pe care o aștepta, iar după ce a refuzat câteva wildcarduri, Halep nu a mai intrat în calculele organizatorilor de Grand  Slam-uri, ratând atât Roland Garros cât și Wimbledon, turneele majore pe care le cucerise în trecut.

Halep ocupă acum locul 1127 în clasamentul mondial și poate evolua la US Open doar dacă va reuși să intre în posesia unui wildcard.

Este exact turneul în care acum doi ani Halep era eliminată în primul tur de Daria Snigur, iar câteva zile mai târziu afla că picase testul antidoping, fiind depistată pozitiv la Roxadustat.