Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la US Open. Adversară ușoară în primul tur
Ruse, favorita 20 în calificări, a învins-o în ultimul tur pe filipineza Alexandra Eala, 148 WTA, după o revenire spectaculoasă de la 0-1 la seturi, la capătul unui meci care a durat peste două ore.
Gabriela Ruse trecuse până în această fază în calificări de croata Antonia Ruzic și de chinezoaica Yexin Ma.
Cea mai bună performanță pentru româncă la US Open este calificarea în turul 2, la ediția din 2022.
Bilet în alb pentru turul 2
Ruse a avut șansă la repartizarea pe tablou a jucătoarelor venite din calificări.
Nu numai că a evitat un meci cu o favorită, dar va da peste o jucătoare aflată cîteva sute de locuri mai jos decât ea.
Gabi o va întâlni pe Julia Grabher, clasată pe locul 706 în clasamentul WTA.
Austriaca este prezentă pe tabloul principal de la Flushing Meadows pentru că beneficiază de clasament protejat.
Alte două românce sunt deja calificate pe tabloul principal. E vorba despre Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.
Jaqueline Cristian o va înfrunta pe rusoaica Daria Kasatkina, a 12-a favorită și numărul 12 WTA.
În partidele head to head, Kasatkina are 2-0 după partide jucate la Doha și Charleston.
Ana Bogdan, care a revenit în Top 100 WTA în clasamentul live după partidele câștigate la Cleveland, o va întâlni în primul tur pe olandeza Arantxa Rus, 95 WTA, pe care a învins-o în toate cele patru dueluri anterioare.
Cel mai recent a trecut de Rus anul acesta, la Cluj-Napoca, în sferturi, scor 3-6, 7-6, 7-6.
Ana Bogdan a pierdut în primul tur la New York la ediţia de anul trecut.