Iga Swiatek a câștigat turneul WTA de la Varșovia
Swiatek (22 de ani) și-a trecut în palmares al 15-lea titlu WTA și al patrulea din 2023, fără să piardă niciun set pe parcursul competiției din orașul său natal.
Ea s-a mai impus anul acesta la turneele WTA 500 de la Doha și Stuttgart, precum și în Grand Slam-ul de la Roland Garros, unde a cucerit trofeul pentru a treia oară în carieră.
Cu câteva ore înaintea finalei de duminică, jucătoarea poloneză a fost nevoită să finalizeze partida din semifinale cu belgianca Yanina Wickmayer, întreruptă sâmbătă în setul secund, din cauza întunericului, pe care a câștigat-o cu 6-1, 7-6 (8/6).
Laura Siegemund (35 ani, locul 153 WTA) a disputat a patra sa finală în circuitul profesionist, rămânând cu două titluri câștigate, ultimul dintre ele în 2017, Stuttgart.