Venus Williams va participa pentru a 22-a oară la Australian Open
Cea mai mare dintre surorile Williams, în vârstă de 42 de ani, dublă finalistă la Melbourne Park, se află în prezent în afara primelor 1.000 de locuri ale clasamentului WTA și nu a mai disputat un meci oficial de la eliminarea sa în primul tur la US Open, în fața belgiencei Alison van Uytvanck.
”Concurez în această țară de peste 20 de ani, iar comunitatea australiană m-a susținut întotdeauna din toată inima. Va fi o onoare să joc din nou pentru fani și sunt nerăbdătoare să adun mai multe amintiri la turneu în acest an”, a precizat Venus Williams.
Jucătoarea americană a pierdut ultimele sale șase meciuri în circuitul profesionist, după ce a ajuns în turul al doilea la Wimbledon.
Sora sa, Serena Williams (41 de ani), câștigătoarea a 23 de titluri de Grand Slam, a anunțat că va ”evolua departe” de tenis după ultimul US Open, unde s-a oprit în turul al treilea.