Svitolina și Andreescu au primit wild carduri pentru Washington Open
Fostul număr trei mondial ucrainean Elina Svitolina și campioana din 2019 de la US Open, Bianca Andreescu, au primit wildcard-uri pentru a participa la Washington Open care se organizează la sfârșitul acestei luni, au anunțat miercuri organizatorii.
Svitolina, în vârstă de 28 de ani, aflată pe locul 27, a ajuns în semifinalele turneului de la Wimbledon la începutul acestei luni, la doar nouă luni după ce a născut-o pe fiica sa, Skai.
Canadianca Andreescu, în vârstă de 23 de ani, a ajuns în turul al treilea la turneul de Grand Slam pe iarbă.
Americanca Sofia Kenin, care a câștigat Openul Australiei în 2020, este cealaltă participantă cu wildcard, alături de compatrioata Danielle Collins.
Fostul număr patru mondial Kei Nishikori, francezul Gael Monfils și sud-africanul Kevin Anderson au primit wildcard-uri pe tabloul masculin.
Openul de la Washington va avea loc în perioada 31 iulie - 6 august.