Barbora Krejcikova îi dedică titlul de la Wimbledon Janei Novotna:” Cred că ar fi fost foarte mândră”
13 iulie 2024 a devenit "cea mai grozavă zi" din viaţa Barborei Krejcikova, noua campioană de la Wimbledon.
Ea a susținut că în săptămânile premergătoare turneului, Jana Novotna ar fi venit la ea în vis, relatează wimbledon.com.
Novotna i-a fost antrenor și mentor, dar din păcate a murit la numai 49 de ani, răpusă de o boală cumplită.
”Îmi lipsește foarte mult, am atâtea amintiri frumoase, iar când pătrund pe arena centrală de la All England Club mă lupt pentru fiecare minge pentru că știu că asta și-ar fi dorit. Are grijă de mine de acolo de sus”, a spus Barbora Krejcikova.
”Mi-a schimbat cariera, Jana mi-a spus că am potențial, iar înainte să moară mi-a spus să câștig un Grand Slam. Am reușit acest lucru la Paris, în 2021, a fost un moment incredibil pentru mine”.
”Nu m-am gândit vreodată că aș putea să câștig trofeul pe care Jana l-a cucerit în 1998”, a completat, sub privirile Martinei Navratilova, noua campioană de la Wimbledon.
Jana Novotna, o mare campioană
Idolul Barborei a fost campioană la Wimbledon în 1998. Până la titlul câștigat la All England Club, Jana Novotna a mai disputat alte două finale la Wimbledon, în 1993 și 1997, ambele pierdute.
A adunat 571 de victorii în carieră și a pierdut de 225 de ori. A câștigat în total 24 de titluri WTA, iar cel mai sus s-a aflat în ierarhia mondială pe locul 2.