Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

"Încă mă simt tânăr", spune Novak Djokovic după calificarea în turul 3 la Wimbledon

Agerpres
Novak Djokovic la Wimbledon 2023
Novak Djokovic la Wimbledon 2023Profimedia
Sârbul Novak Djokovic a declarat după partida câștigată în fața australianului Jordan Thompson la Wimbledon, că se simte "tânăr la minte și la corp'' și este foarte recunoscător pentru că are o sănătate foarte bună și este în formă.

Nole luptă anul acesta pentru câştigarea celui de-al optulea său titlu la Wimbledon. Un succes i-ar permite să-l egaleze pe elveţianului Roger Federer la trofee câștigate la All England Club şi să-şi treacă totodată în palmares al 24-lea titlu de Mare Slam. Ar egala astfel și recordul absolut al australiencei Margaret Court.

 Sârbul își avertizeaza rivalii că este în formă

"Ești la fel de tânăr sau bătrân pe cât te simți. Mă simt tânăr cu trupul, cu mintea, în inima mea. Da, corpul răspunde diferit, dar trebuie să spun că sunt foarte norocos să fiu sănătos, în acest moment al carierei mele. După 20 de ani de sport sport profesionist, sunt încă capabil să concurez la cel mai înalt nivel", a declarat Djokovic.

Întrebat dacă simte mai puțină presiune acum, după ce a doborât recordul de titluri de Mare Şlem, deținut până acum de Rafael Nadal, tenismanul sârb a spus că, dimpotrivă,  de fiecare dată când intră pe teren simte 'o presiune extraordinară' și 'așteptări mari', atât din partea oamenilor, cât și de la el însuși.

"Este un sentiment cu care m-am obișnuit și e un lucru pe care îl accept, pentru că îmi dă mai multă motivație să continui să fac mai multă istorie", a adăugat sârbul.

Novak Djokovic l-a învins miercuri cu 6-3, 7-6 (7/4), 7-5 pe australianul Jordan Thompson, în turul al doilea la Wimbledon.

A obținut cu această ocazie a 350-a sa victorie într-o competiție de Mare Şlem.

'Nole' este al treilea jucător din istorie cu cele mai multe meciuri câștigate în turneele majore, după elvețianul Roger Federer (369) și americanca Serena Williams (365).

Dacă va reuși anul acesta să cucerească titlul la Wimbledon pentru a opta oară în cariera sa și să-l egaleze astfel pe Federer, Novak Djokovic (36 de ani) va deveni cel mai vârstnic campion la All England Club din Era Open.