Gabriela Ruse, eliminată de Elena Rybakina în primul tur de la Wimbledon
Elena Rynakina - Gabriela Ruse 6-3, 6-1
Ruse (26 ani, 152 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după o oră şi 11 minute în fața campioanei de la Wimbledon din 2022.
Rybakina (25 ani, 4 WTA) a câştigat singurul lor duel anterior, în 2022, la Miami, în turul secund, cu 6-4, 7-5.
În meciul de marți, Ruse a reuşit mai puține mingi direct câştigătoare, 11-16, a comis 7 duble greşeli şi a avut mai multe erori neforțate, 25-18.
Ruse, care în patru participări la Wimbledon nu a trecut de primul tur, s-a ales cu un cec de 60.000 de lire sterline şi 50 de puncte WTA.
Citește și: Anca Todoni a câștigat primul meci din carieră jucat pe tabloul principal de la Wimbledon
Gabriela Ruse va face pereche la dublu cu ucraineanca Marta Kostiuk, urmând să joace în primul tur contra cuplului Giuliana Olmos (Mexic)/Alexandra Panova (Rusia), cap de serie numărul 13.