Jabeur își sapă propria groapă în finală, iar Vondrousova câștigă Wimbledonul
Marketa Vondrousova (24 de ani), jucătoarea de tenis iubitoare de tatuaje, a abordat finala de la Wimbledon cu ceva mai puțină presiune decât Ons Jabeur (28 de ani) și cu un plus de încredere venit din faptul că a câștigat ambele confruntări directe din acest sezon.
Adversara ei, însă, a câștigat singurul meci direct pe iarbă - până sâmbăta aceasta - și a benficiat de propria doză de încredere după ce le-a eliminat pe principalele pretendente la trofeu: Elena Rybakina (24 de ani) și Aryna Sabalenka (25 de ani).
Tunisianca a început cu aplomb primul set și a reușit în scurt timp să stabilească un avantaj de 2-0, dar jucătoarea de pe locul 42 în clasamentul WTA a revenit și a egalat, dar a trebuit să transpire mult pentru asta, salvând patru mingi de break.
Emoțiile au fost servite în setul inaugural, cu alte două break-uri la rând (4-4) pentru a încânta un public care, cu siguranță, s-a bucurat de această partidă.
Inconsecvența și numărul mare de erori neforțate (15) ale lui Jabeur, incapabilă să profite de serviciu, au făcut ca următoarele două game-uri să intre în contul Vondrousovei și o dată cu ele și setul (6-4).
Nici că se putea un început mai prost pentru numărul șase mondial în setul al doilea, care și-a pierdut serviciul pentru a patra oară în acest meci. A reușit, însă, rapid să întoarcă rezultatul pentru a prelua un avantaj de 2-1 care i-a alimentat speranțele.
Dar greșelile au revenit, tunisianca ratând lovituri ce păreau a fi simple și și-a pierdut din nou serviciul într-un moment delicat pentru a o pune pe Vondrousova în postura de a închide și al doilea act cu 6-4.
”Este cea mai dureroasă înfrângere din cariera mea”, a declarat la finalul partidei Jabeur, care a izbucnit în lacrimi. ”Va fi o zi grea pentru mine, dar nu voi ceda. Mă voi întoarce mai puternică. Vă promit că într-o zi voi câștiga acest turneu”, a adăugat tunisianca.
”Nu știu cum am reușit”, a spus și Marketa Vondrousova, revenită după o serie de accidentări. ”Am sperat mereu că pot reveni la un nivel bun. Mâine voi merge cu antrenorul meu să ne tatuăm. Voi bea o bere. Au fost două săptămâni grele, am avut multe emoții înaintea meciului, dar le mulțumesc tuturor pentru sprijin”, a adăugat Vondrousova, noul număr zece mondial.