Outsiderele iau cu asalt sferturile de finală de la Wimbledon. Vom avea cel puțin o finalistă în premieră
Situația e provocată și de conjunctură, dar meritul este în întregime al noilor senzații ale tenisului feminin.
Jasmine Paolini, Emma Navarro, Donna Vekic și Lulu Sun sunt în sferturi la Wimbledon, iar una dintre ele va prinde marea finală.
Aryna Sabalenka nu a participat la actuala ediție de Wimbledon, iar Cori Gauff a părăsit competiția în optimi, ceea ce a contribuit la această situație.
Astfel, niciodată în istoria vreunui Grand Slam nu s-a întâmplat lucrul la care asistăm azi: 3 din cele 4 sfertfinaliste de pe această parte de tablou nu câştigaseră vreodată un meci la Wimbledon.
Trei surprize pentru finală
Sun, Navarro şi Paolini au şansa unei finale memorabile la prima ediţie de la All England Club în care reuşesc o victorie.
Lulu Sun, locul 123 mondial, este cu siguranță cea mai surprinzătoare prezență în această fază a competiției. Jucătoarea din Noua Zeelandă e la prima participare la Wimbledon.
Ea este, de altfel, a doua jucătoare cu cel mai slab clasament din ultimele 15 ediții ale turneului care ajunge în sferturile de finală ale probei feminine de simplu.
Croata Donna Vekic, e cu siguranță mult mai experimentată, cu 9 participări anterioare și cu o optime de finală în 2018.
Italianca Jasmine Paolini este deja jucătoare de top 10, mai exact pe locul 7 WTA și e prezentă pentru a 4-a oară la All England Club.
Ea a părăsit competiţia încă din turul întâi în 2021, 2022 şi 2023.
Paolini a devenit prima italiancă din Era Open care ajunge în sferturile de finală ale probei feminine de simplu la Wimbledon și Roland Garros în același sezon.
În fine, Emma Navarro, americanca cu cea mai fulminantă ascensiune, a ajuns pe poziția 17 și este abia la a doua participare la Wimbledon.
Ea părăsise turneul în primul tur anul trecut, învinsă de Ekaterina Alexandrova.
Duelurile Paolini - Navarro şi Sun - Vekic vor da o semifinală total neaşteptată.
În plus, dacă croata nu va ajunge în ultimul act, vom asista la o finală istorică, în care una din finaliste nu va avea în CV vreo victorie la Wimbledon înainte de 2024.
Duelul dintre Paolini și Navarro va fi primul al doilea al zilei pe Central, iar partida Sun - Vekic va deschide ziua pe terenul 1.
Programul zilei de marți pe Centralul de la Wimbledon (ora 15:30)
Jannik Sinner - Daniil Medvedev
Jasmine Paolini - Emma Navarro
Programul zilei de marți pe terenul 1 de la Wimbledon (ora 15:00)
Donna Vekic - Lulu Sun