Victorie pentru Sorana Cîrstea! Românca a câștigat Catalonia Open
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul WTA 125 de la Reus (Spania), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o pe americanca Elizabeth Mandlik (21 ani, 147 WTA) în trei seturi, cu 6-1, 4-6, 7-6 (7/1), în finala desfășurată duminică.
Cîrstea (33 ani, 44 WTA), a doua favorită a competiției, s-a impus după două ore și 15 minute de joc.
Românca a dominat primul set, pe care l-a câștigat cu 6-1, în 27 de minute. Cîrstea a fost condusă cu 4-0 în actul secund, s-a apropiat la 4-5, după ce a salvat două mingi de set, dar a cedat cu 4-6.
În decisiv, fiica fostei mare jucătoare Hanna Mandlikova a condus cu 5-2, dar Cîrstea a reușit egalarea, 5-5, salvând o minge de meci. Duelul a ajuns în tiebreak, unde Sorana s-a impus cu 7-1.
Cîrstea a fost recompensată pentru câștigarea trofeului cu 13.040 de euro și 160 de puncte WTA.
Mandlik s-a ales cu un cec de 7.390 de euro și 95 de puncte WTA.