Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Coco Gauff s-a calificat în sferturi de finală la Wuhan și atacă un record deținut de Wozniacki

Coco Gauff
Coco Gauff ČTK / imago sportfotodienst / IMAGO/ Profimedia
Coco Gauff, cap de serie numărul 4, s-a calificat în sferturile de finală de la Wuhan Open, după ce a învins-o pe Marta Kostyuk, scor 6-4, 6-1. Americanca va da în runda următoare peste Magda Linette. Poloneza a trecut tot în două seturi de Daria Kasatkina, 6-2, 6-3.

Americanca și-a îmbunătățit recordul în fața adversarei de azi, pe care o conduce acum cu 3-1 în întâlnirile directe.

A fost a opta victorie consecutivă a lui Coco Gauff la turneul din China. Ea a câștigat titlul la Beijing, duminică, învingând-o pe Karolina Muchova în finală.

Acesta va fi al cincilea sfert de finală WTA 1000 al lui Gauff în 2024.

Coco a obținut, totodată, a 17-a victorie a sezonului în turneele WTA 1000 disputate pe hard.

Este a treia cea mai bună performanță din istorie pentru o jucătoare care nu a împlinit 21 de ani, după ce Caroline Wozniacki a câștigat 25 astfel de partide în 2010, iar Bianca Andreescu s-a impus în 19 dueluri WTA 1000 pe hard în 2019.

În runda următoare, Coco Gauff o va întâlni pe Magda Linette. Poloneza este în mare formă și doar ce a obținut a 30-a victorie a sezonului în circuitul feminin, învingând-o pe Daria Kasatkina cu scorul de 6-2, 6-3.

Totuși, Coco e favorită pentru că Linette este în premieră în sferturile de finală ale unui turneu WTA 1000 de puncte.

Linette a devenit doar a treia jucătoare din această țară care atinge această fază a unei astfel de competiții de la introducerea sa, în 2009, după Agnieszka Radwanska și Iga Swiatek.

Coco Gauff și Magda Linette s-au mai întâlnit o singură dată până acum, americanca impunându-se la US Open 2021 în 3 seturi, 5-7, 6-3, 6-4 pentru jucătoarea americane.