Zheng Qinwen a câștigat turneul WTA de la Zhengzhou
Jucătoarea chineză Zheng Qinwen a câștigat turneul WTA 500 de al Zhengzhou (China), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari, în finala căruia a învins-o duminică în trei seturi, 2-6, 6-2, 6-4, pe cehoaica Barbora Krejcikova, favorita numărul șapte.
Zheng Qinwen - Barbora Krejcikova 2-6, 6-2, 6-4
Zheng, numărul 24 mondial, a obținut cu această ocazie al doilea titlu WTA din cariera sa, după cel cucerit tot în acest an la Palermo, pe zgură.
Chinezoaica a pierdut primul set al duelului cu Krejcikova, campioană la Roland Garros în 2021, dar apoi a revenit și le-a câștigat pe următoarele două.
Această primă confruntare în circuitul profesionist între cele două jucătoare s-a încheiat după două ore și 26 de minute de joc.
În vârstă de 21 de ani, Zheng Qinwen este a treia reprezentantă a Chinei care câștigă un trofeu WTA 500 sau de categorie superioară, alăturându-se fostelor jucătoare Li Na și Zheng Saisai.