Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Țiriac, reacție după ce Halep a fost suspendată patru ani: "Decizia este utopică!"

Țiriac îi ia apărarea Simonei Halep
Țiriac îi ia apărarea Simonei HalepProfimedia
Simona Halep a fost suspendată patru ani din tenis. Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanța interzisă roxadustat la US Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiției. Cea de-a doua acuzație se referea la nereguli în pașaportul biologic al sportivului (ABP) al lui Halep.   

La scurt timp după știrea care a făcut înconjurul lumii, lumea a reacționat, iar părerile au fost împărțite. Ieri (n.r. 16 septembrie), Gică Hagi a reacționat și el la această veste tristă. 

CITEȘTE - Gică Hagi, prima reacție în cazul Simonei Halep: "Este un patrimoniu al României. Suntem lângă ea 200%"

Acum, Ion Țiriac, fostul jucător de tenis, oferă și el punctul său de vedere.

Țiriac sare în apărarea Simonei Halep. "Decizia este utopică"

„Decizia este utopică. Da, au fost greșeli care s-au făcut și de la început toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica, antrenor, fizioterapeut sau mental coach.

Nu era nimic înjositor să-i întrebi ce se întâmplă, ce a făcut. Că Simona Halep nu a luat voluntar îmi bag mâna în foc și acum. N-am comentat și n-o să comentez foarte mult, pentru că o treabă atât de sensibilă încât eu, în tot anul ăsta, am văzut-o o dată sau de două ori.

CITEȘTE ȘI - Presa din Rusia reacționează la cazul Simona Halep: "Karma, nu?"

I-am pus mâna pe umăr și i-am zis că nu eu, ci toți suntem alături de ea, să aibă puțin curaj. Însă, cineva să-și bată joc de viața ei, de cariera uneia care a fost numărul unu... Este un pic cu semne de întrebare. Numărul unu!

Dacă, într-adevăr, era vineri negativă iar luni pozitivă, s-a întâmplat acel lucru în acele trei zile, cu acel scor aproape de neconceput... Eu pot să stau aici aproape câteva ore și să încep de la 1998.

(...) Eu sunt unul din cei 5-6 care au fost delegați să facem WADA în anii 90. Și cred că e un organism bun dacă se ține de treaba bună, logică și normală. Eu am fost cel care a spus 'chiar dacă un sportiv e ținut de trei cu gura deschisă și al patrulea îi bagă pe gât, e pozitiv!'.

Însă, ce argumente sunt? Despre ce vorbim aici? Despre n zile de tărăgănat. Cum să tărăgănezi viața unui om un an de zile? Ori ești netrebnic, nu știi despre ce e vorba și lași pe alții, ori dacă nu e ceva suspect, ghici ciupercă ce-i!

Am mai găsit ceva, o altă invenție - pașaportul biologic. Ea, în avionul care o ducea de la Alba la Neagra, în closet și-a schimbat sângele, sau ce a făcut? Dar e în regulă și aia. Dar de ce, în ziua în care au descoperit, nu i-au spus 'Stop! Ești suspect?'.

Și suspectul are voie să-și continue activitatea până când e declarat vinovat. Nu ești vinovat înainte să știi de ce. 'Eu ce fac cu viața mea?'.

Aici nu e vorba de jucat tenis, ci de viața unui individ care, la 13 ani, a hotărât, probabil împreună cu familia, iar apoi singură la 15, să aibă grijă singură de corpul ei, ca să poată juca tenis, și a avut dreptate, bravo! I-am dat curaj întotdeauna. Acum a ajuns în situația de azi”, a spus Țiriac.