Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Transferul lui Yeboah de la CFR Cluj la Slavia Praga nu va mai avea loc

Agerpres
Emmanuel Yeboah a evoluat în meciul cu Slavia Praga din Europa Conference League
Emmanuel Yeboah a evoluat în meciul cu Slavia Praga din Europa Conference LeagueProfimedia
Campioana României, CFR Cluj, a anunțat, joi, că negocierile cu echipa Slavia Praga privind transferul Emmanuel Yeboah la vicecampioana Cehiei au fost întrerupte, fotbalistul urmând să continue la formația pregătită de Dan Petrescu.

”În ultimele zile, clubul nostru a negociat transferul lui Emmanuel Yeboah la Slavia Praga. Această mutare nu se va materializa, iar fotbalistul va continua în Gruia”, au anunțat pe Facebook reprezentanții formației clujene.

”Chiar dacă suma de transfer ar fi rămas la valoarea stabilită de comun acord, sumă la care se adăugau și procente dintr-un eventual viitor transfer, Slavia a dorit să schimbe condițiile mutării, invocând o situație medicală depistată la menisc. Pe scurt, clubul ceh și-a exprimat dorința de a-l împrumuta pe jucătorul nostru pentru un an, păstrând prima opțiune de cumpărare definitivă.

”În mod cert, această variantă nu a fost agreată de conducerea clubului nostru, mai ales după consultarea cu medicii specialiști cu care CFR colaborează de ani de zile, și care, după ce au studiat în detaliu documentele medicale, nu au fost în acord cu părerea medicilor clubului ceh.

”Întrucât, în ultimul an, jucătorul nu a avut absolut nicio problemă de ordin medical, poziția specialiștilor noștri nu este lipsită de validitate, cu atât mai mult cu cât Yeboah a participat la absolut toate ședințele de pregătire ale echipei noastre și a jucat în meciuri oficiale din trei în trei zile, făcând un efort considerabil”, se mai arată în mesajul conducerii CFR Cluj.

Jucătorul ghanez este în continuare monitorizat de mai multe cluburi străine, precizează sursa citată.

”A fost ușor să decidem faptul că Yeboah rămâne la CFR, întrucât s-a dovedit a fi un jucător important pentru echipa noastră, atât în competiția internă, cât și în Conference League, și în mod sigur ne va ajuta să ne atingem obiectivele stabilite în acest sezon.

”El rămâne un jucător monitorizat de cluburi importante, de antrenorul echipei naționale a Ghanei și suntem convinși că va ajunge la un club mare în viitor.”

În vârstă de 19 ani, Yeboah a ajuns la CFR Cluj anul trecut, de la Young Apostles, a doua ligă din Ghana, și a evoluat pentru echipa pregătită de Dan Petrescu în 16 partide, marcând 3 goluri.