Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

”Trebuie să se facă dreptate pentru fetele noastre”, spune Nadia Comăneci după controversa de la sol

Agerpres
Nadia Comăneci
Nadia ComăneciProfimedia
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, aflată la Paris cu ocazia Jocurilor Olimpice 2024, a afirmat, marți, că a discutat cu preşedintele Federației Internaționale de Gimnastică şi că i-a cerut personal reanalizarea notei gimnastei Sabrina Maneca-Voinea, care a fost depunctată în finala de la sol cu o zecime deşi analiza video arată că sportiva română nu a călcat în afara covorului de concurs aşa cum acuzau arbitrele.

”Înțeleg că acasă este nebunie, toată lumea aşteaptă un răspuns. Nu ştiu ce se poate întâmpla, pentru că de luat medalia de la cealaltă nu se va întâmpla aşa ceva. În primul rând, trebuie clarificat, să vezi dacă s-a luat incorect şi după aceea se va decide ce se va întâmpla. În orice caz nu ştie nimeni ce se poate întâmpla.

”Nu s-au făcut valuri pentru a arăta cu degetul către cineva, ci pentru că trebuie să se facă această dreptate pentru fetele noastre. În sufletul nostru ea are medalia, indiferent de ce se va întâmpla. Am vorbit cu ea şi mi-a spus că are sufletul întunecat. Anunțul de retragere este unul la supărare, ea are nevoie de o pauză să îşi limpezească mintea şi simtă dragostea celor de acasă, şi nu numai a celor de acasă, pentru că a fost o confuzie peste tot.

”Eu am alergat, am întrebat, am fost la şefa arbitrilor, am spus că vreau să văd fotografia cu călcâiul afară, dar nu am văzut nimic deocamdată. Noroc cu filmarea aceea pentru că nu cred că o are nimeni altcineva din acel unghi. După acest caz probabil că se vor gândi să facă ceva automat la linia de la covor”, a declarat Nadia Comăneci.

”Cred că este pentru prima oară când se cere revizuirea unui exercițiu după terminarea concursului de gimnastică. Trebuie să se întâmple în timpul concursului, nu după. Noroc că am primit ceva video de la MPC, unde se vede clar că nu a fost ieşire afară. Din ce am înțeles arbitrele de linie au cameră de sus şi nu se vede detaliul, atingere sau neatingere.

”Şi asta a fost puțin cu semnul întrebării pentru că toată lumea, şi preşedintele FIG, care a primit acest video, încearcă să facă această revizuire a solului. Nu ştiu ce se va întâmpla, însă s-au făcut valuri, lumea este curioasă şi are nevoie de răspunsuri şi de 'tehnicalitatea' care s-a folosit la această deducere de o zecime, cu care ea urca pe locul trei”, a precizat ea.

Nadia Comăneci afirmă că preşedintele federației internaționale i-a promis că situația Sabrinei Voinea-Maneca va fi reanalizată.

”Eu am făcut valuri pentru că îmi pasă de fete şi trebuie să lăsăm toate steagurile deoparte şi să ne gândim că fetele au muncit foarte mult, indiferent de țara din care vin. Am vorbit cu preşedintele Federației Internaționale de Gimnastică, a vorbit şi domnul Covaliu cu el, mi-a spus că aceste gimnaste sunt copiii lui, că îi pasă foarte mult de ei şi că va face tot ce este posibil. I-am mulțumit şi mi-a spus că nu trebuie să îi mulțumesc pentru că aceasta este slujba lui. Trebuie să avem un răspuns într-un fel sau altul. E greu de spus”, a spus Comăneci.