Tsitsipas îl învinge pe surprinzătorul Lehecka și se califică în semifinalele AO
Al treilea favorit a dominat setul inaugural, după ce a reușit să facă un break pe serviciul unui Lehecka vizibil tensionat la începutul meciului, dar a fost pus sub presiune apoi de cehul care a făcut un turneu mult peste așteptări.
Lehecka, care nu câștigase niciodată un meci de Grand Slam înainte de a ajunge la Melbourne, și-a folosit jocul său puternic de pe linia de fund pentru a rămâne alături de Tsitsipas în setul al doilea, dar experiența grecului și-a spus cuvântul în tie-break.
Tsitsipas a fost nevoit să salveze trei mingi succesive de break la 3-3 în setul al treilea, într-un moment în care Lehecka forța prelungirea partidei de pe Rod Laver Arena.
Grecul a făcut un nou break la 4-4 și apoi a servit pentru câștigarea partidei, ajungând la minge de meci cu un rever fulminant pe care adversarul nu l-a mai putut returna peste fileu.
Tsitsipas se va întâlni în semifinale cu rusul Karen Khachanov.
"Pot spune că a fost o performanță bună", a declarat Tsitsipas la finalul partidei. "M-am simțit diferit de data aceasta față de precedenta nostră întâlnire și am găsit o soluție.”
Lehecka, care s-a bucurat de victorii impresionante împotriva jucătorilor capi de serie Borna Coric, Cameron Norrie și Felix Auger-Aliassime în timpul parcursului său, va regreta, cu siguranță, faptul că nu a fructificat niciuna dintre cele opt mingi de break pe care le-a avut.
Marea sa șansă a venit atunci când Tsistipas a făcut o dublă greșeală pentru a se duce la 0-40 la 3-3 în setul al treilea, dar cehul nu a reușit să convertească și s-a văzut în cele din urmă nevoit să părăsească competiția.