Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

UEFA a luat prima decizie împotriva arbitrilor VAR de la meciul PSG - Newcastle

Costel Demian
Faza penalty-ului a fost verificată VAR
Faza penalty-ului a fost verificată VARProfimedia
Partida dntre PSG și Newcastle s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după ce francezii au egalat în minutele de prelungire grație unui penalty obținut după consultarea VAR.

Partida de pe Parc des Princes a fost arbitrată de centralul polonez Szymon Marciniak, iar în cabina VAR s-a aflat Tomasz Kwiatkowski. 

Polonezul Kwiatkowski este arbitru VAR cu normă întreagă în echipa lui Szymon Marciniak. El a fost arbitru VAR pe tot parcursul Cupei Mondiale din 2022, la care a oficiat și finala turneului, dar și în finala Ligii Campionilor din sezonul trecut. 

În partida de la Paris au avut loc două faze controversate. Anthony Gordon a fost implicat într-o duel cu Achraf Hakim în suprafața de 16 m, iar centralul Marciniak nu a dictat penalty. Arbitrul din camera VAR, Kwiatkowski, nu a considerat că faza merită să fie analizată, astfel că jocul a continuat. 

Faza care a schimbat însă rezultatul final a avut loc în prelungirile meciului. Mingea l-a lovit în mână pe Tino Livramento după ce a deviat din propriul corp. De regulă, astfel de faze nu sunt sancționate, însă Kwiatkowski l-a chemat la monitorul VAR pe central, iar acesta a dictat penalty. Mbappe a executat și transformat lovitura de penalizare, iar PSG a obținut un egal foarte important în economia calificării. 

Decizia a fost intens contestată de britanici, care au considerat că penalty-ul nu trebuia acordat. "Sunt foarte dezamăgit de penalty. Nu cred că a fost penalty și a fost o decizie greșită în acel moment al jocului", a declarat antrenorul lui Newcastle, Eddie Howe. 

Miercuri, la câteva ore de la finalul partidei de la Paris, UEFA a decis să-l înlocuiască pe Tomasz Kwiatkowski și pe asistentul acestuia din camera VAR de la următoarea delegare. Cei doi trebuiau să se afle în camera VAR și la partida dintre Real Sociedad și RB Salzburg, însă au fost înlocuiți cu germanul Marco Fritz și turcul Alper Ulusoy.