Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Un jucător de la Fiorentina, lovit cu pumnul de un suporter turc în Conference League

Agerpres
Un jucător de la Fiorentina, lovit cu pumnul de un suporter turc în Conference League
Un jucător de la Fiorentina, lovit cu pumnul de un suporter turc în Conference LeagueProfimedia
Alessandro Bianco, mijlocașul echipei Fiorentina, a suferit o fractură nazală după ce a fost lovit de un suporter turc la finalul meciului câștigat în deplasare, cu scorul de 4-1, în fața formației Sivasspor, joi seara, în optimile de finală ale competiției Europa Conference League.

Bianco a fost introdus în joc în minutul 83, dar nu s-a putut bucura alături de colegii săi de calificarea în sferturile de finală, pentru că un suporter turc a pătruns pe teren și l-a lovit cu pumnul în față. Fotbalistul italian s-a ales cu nasul spart în urma acestei agresiuni, așa cum se poate vedea și în fotografia pe care a publicat-o pe contul său de Instagram.

Antrenorul echipei Fiorentina, Vincezo Italiano, nu și-a ascuns furia la finalul meciului, în ciuda victoriei echipei sale.

"Lovitura de pumn pe care a primit-o Bianco este rușinoasă. El are nasul spart. Era ca o sărbătoare a fotbalului și acest gest strică totul, inclusiv victoria noastră. Un băiat de 20 de ani care a suferit așa ceva reprezintă o pată", a spus Italiano.

La rândul său, Riza Calimbay, conducătorul clubului Sivasspor, a condamnat această agresiune. "Suntem foarte triști de ceea ce s-a petrecut la finalul meciului. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva pe stadionul nostru", a spus oficialul turc.nce