Un jucător din lotul lui FCSB s-a accidentat și va fi indisponibil aproximativ o lună
Învinsă în ultima etapă la UTA (scor 3-1) și rămasă fără antrenor după ce Leo Strizu a demisionat, FCSB primește o nouă veste proastă cu o etapă înainte de încheierea sezonului regulat.
Citește și: Cine sunt principalii pretendenți la postul de antrenor principal la FCSB
Billel Omrani s-a resimțit la finalul partidei cu Petrolul din etapa cu numărul 30, câștigată de roș-albaștrii cu scorul de 4-1.
Atacantul a evoluat 16 minute în etapa intermediară, fiind introdus pe final de meci.
Algerianul va lipsi aproximativ o lună, potrivit informațiilor Orange Sport. Omrani a venit la FCSB în toamna lui 2022 din postura de jucător liber de contract, după ce înțelegerea dintre el și CFR Cluj a expirat.
În acest sezon, Omrani a marcat 2 goluri și a oferit o pasă decisivă în 16 partide disputate pentru FCSB.
Roș-albaștrii sunt pe locul 3 în SuperLiga, la 7 puncte în spatele liderului Farul, cu o etapă rămasă de disputat înainte de încheierea sezonului regulat.
În ultima etapă, FCSB va primi vizita lui Sepsi, duminică, 12 martie, de la ora 21:00.