Un nou caz Pintilii pe masa Federației. Neagoe nu poate ocupa, încă, banca tehnică a Craiovei
Universitatea Craiova nu a început prea bine noul an. Oltenii au fost învinși, la limită, de FC Botoșani și rămân în continuare pe locul 5 în clasamentul Superligii, la șapte puncte distanță de lider.
Una dintre cauzele eșecului de ieri ar putea fi absența de pe banca tehnică a noului antrenor din Bănie, Eugen Neagoe. Fosta glorie a oltenilor și-a încheiat socotelile cu Universitatea Cluj în urma unei oferte primite de la CS Universitatea Craiova.
”Ambiția personală a lui Boc”
Neagoe a dat curs ofertei, fără însă a avea acordul clujenilor, prevalându-se de faptul că între cele două părți nu există o clauză de reziliere. Iar momentan, situația lui Neagoe este în aer. Antrenorul nu are voie să stea pe banca Craiovei, clubul oltean a reacționat ieri printr-un comunicat de presă, iar răspunsul clujenilor nu s-a lăsat mai prejos.
”Nu vă îngrijorați de lipsa domnului Eugen Neagoe de pe banca echipei la meciul cu FC Botoșani pentru că știam acest lucru încă de acum câteva săptămâni, din momentul în care am aflat că domnul Boc și-a pus ambiția în „a-l pedepsi” pe actualul antrenor al Universității Craiova.
Decizia domnului Boc afectează inclusiv finanțele echipei pe care o păstorește, în sensul în care „U” Cluj va fi nevoită să plătească salariul domnului Neagoe până în momentul în care comisiile vor constata de drept rezilierea contractului.
Am văzut că domnia sa este foarte supărat pe decizia fostului jucător emblematic al Universității Craiova, Eugen Neagoe, dar trebuie să rețină că această decizie a fost conformă contractelor semnate, iar, dacă domnia sa dorea să se protejeze, avea la îndemână instituirea unei clauze compensatorii în cazul în care una dintre părți își dorea rezilierea unilaterală, acestea fiind regulamentele Federației Române de Fotbal”, se arată în comunicat.
”Craiova este ultimul club care ar trebui să vorbească despre politizare”
De cealaltă parte, clubul clujean îi acuză pe cei de la Craiova că pun presiune pe comisiile Federației, și le reproșează faptul că nu au discutat întâi cu clubul, alegând să negocieze direct cu un antrenor aflat sub contract. Mai mult, clujenii spun că își stabiliseră programul de iarnă și transferurile în funcție de solicitările tehnicianului.
”Emil Boc nu are nicio legătură cu situația în care se află acum Eugen Neagoe. Clubul din Craiova încearcă să pună presiune pe comisiile Federaţiei Române de Fotbal care judecă dosarul lui Eugen Neagoe.
Neagoe a părăsit echipa la doar câteva zile după ce generase el însuși o situație complicată la nivelul echipei, anunțând o serie de fotbaliști că nu mai fac parte din planurile sale pentru 2023.
Neagoe știa, încă de la prima întâlnire cu conducerea clubului nostru după ce și-a anunțat intenția de a “părăsi corabia”, că nu i se va permite rezilierea pe cale amiabilă a contractului de antrenor principal și că rezilierea unilaterală la care a apelat va trece, obligatoriu, prin comisiile Federației Române de Fotbal.
Neagoe va putea semna un contract de antrenor principal doar în momentul în care comisiile vor emite o decizie definitivă.
Clubul din Craiova este ultimul care ar trebui să vorbească despre politizare”, a venit răspunsul celor de la Universitatea.
Cazul Neagoe este în momentul de față pe masa Comisiilor federale care ar urma să dea un vertict. Până la soluționarea situației, Neagoe nu va avea dreptul să stea pe banca echipei din Craiova, care va juca în următoarele partide cu Hermannstadt, Farul Constanța și CFR.
”Așteptați până miercuri”
Mai mult, Lucian Burchel, directorul Școlii de Antrenori, a declarat că miercuri va deschide și el o anchetă și va studia toate datele legate de situația lui Eugen Neagoe
”Eu nu am nicio treabă cu ceea ce se întâmplă la Comisie între Eugen Neagoe și U Cluj. Eu unul nu știu în ce calitate a mers domnul Neagoe să antreneze în Antalya echipa domnului Rotaru. Nimeni nu mi-a reclamat ceva la Școala de Antrenori cu privire la situația dumnealui, dar la noi, la Școală, nu este înregistrat niciun contract al domnului Neagoe cu Craiova.
La prima vedere pare că și Eugen Neagoe o să devină un caz de studiu pentru noi după ce a mers în Antalya cu o altă echipă. Dar mult mai multe vă pot spune după ziua de miercuri, atunci când eu voi lua la cercetat cu exactitate situația domnului Eugen Neagoe.
Și fiți convinși că dacă voi vedea ceva neregulă în cazul dumnealui, atunci sunt obligat să sesizez. Însă trebuie să am toate elementele și toate datele la dispoziție. Așteptați până miercuri”, declarat Lucian Burchel în Prosport.
Eugen Neagoe este al patrulea antrenor pe care Craiova l-a avut în acest sezon după Laszlo Balin (etapele 1-4), Mirel Radoi (5-19) și Dragoș Bon (19-21). De partea cealaltă, până la venirea lui Neagoe, Universitatea Cluj l-a avut pe bancă pe Erik Lincar în primele șase etape, iar din acest an, de pregătirea tehnică a ”studenților” se ocupă Ovidiu Sabău.