United Galați a debutat cu o victorie în Liga Campionilor la futsal
Ricardo (02'08'', 27'39'') şi Andre Sasse (38'58'') au marcat golurile campioanei României, în timp ce pentru sloveni a înscris Denis Knezevic (34'04'').
În sezonul trecut, în aceeaşi fază a competiției, United a remizat cu FK Dobovec, 3-3.
Antrenorul brazilian Cacau a început cu următorul ''cinci'': Victor Lopez Gonzales - Alan Sasse, Andre Sasse, Ricardo, Daniel Araujo (căpitan).
Rezervele gălățenilor au fost Alin Cârdei, Răzvan Mihalache - Iulian Cojocaru, Andrei Crăciun, Robert Crişan, Darius Nastai, Albert Cireş, Tudor Mihai, Matei Boşneagă.
Miercuri va avea loc şi celălalt meci al grupei, dintre MNK Dinamo Zagreb şi Palma Futsal, deținătoarea trofeului.
Joi vor avea loc partidele MNK Dinamo Zagreb - FK Dobovec (ora 17:30) şi Palma Futsal - United Galați (ora 20:30), iar sâmbătă se vor juca meciurile United - MNK Dinamo Zagreb (ora 17:30) şi Palma Futsal - FK Dobovec (ora 20:30).
Primele trei clasate din grupă se califică în turul de elită al competiției.