Venus Williams plănuieşte o revenire cu prilejul turneelor de la Indian Wells şi Miami
Venus, cu şapte titluri de Grand Slam în palmares, s-a confruntat cu mai multe accidentări în 2023, cea mai gravă fiind cea de la genunchi, suferită la Wimbledon, în al doilea ghem al meciului pierdut cu Elina Svitolina. La US Open, unde a jucat pentru a 24-a oară, Venus a fost eliminată încă din primul tur de către o jucătoare venită din calificări.
Recent, într-un videoclip postat pe YouTube, Venus Williams a vorbit despre accidentările ei de anul trecut şi de ''marele ei obiectiv'' de a juca la turneele WTA 1.000 de la Indian Wells şi Miami.
"Nu îmi place să vorbesc mult despre accidentările mele pentru că nu îmi place să mă plâng", a spus Venus, care după eliminarea de la US Open a avut o discuție sinceră cu ea însăşi şi a realizat că revenirea în tenis va fi mai degrabă un maraton decât un sprint.
"Unul dintre marile mele obiective este să joc în Statele Unite, să joc la Miami şi la Indian Wells. Nu am mai jucat acolo din 2019 din cauza accidentărilor. Sunt o grămadă de ani de când nu am mai jucat acasă. Aşa că este unul dintre marile mele obiective la orizont, să fiu acolo, să mă pregătesc pentru asta. Alături de alte obiective pe teren, de asemenea. Sora mea Serena mi-a spus că nu am voie să renunț şi bineînțeles nu aş renunța niciodată", a mai spus Venus Williams.
Venus Williams are cinci titluri cucerite la Wimbledon şi două la US Open, iar la Sydney 2000 a câştigat medalia olimpică de aur la simplu. Ea mai are alte trei titluri olimpice obținute la dublu, la Sydney 2000, Beijing 2008 şi Londra 2012.