Zilele lui Klopp sunt numărate pe banca lui Liverpool. Cine e favorit să îi preia locul
În actualul sezon, Liverpool ocupă locul 7 în Premier League, cu 36 de puncte adunate în 23 de etape. Cormoranii se zbat să prindă un loc care să îi ducă în competițiile europene la finalul acestui sezon.
Misiunea este însă una grea, având în vedere că din luna martie Liverpool va întâlni adversari grei din campionat: Manchester United, Manchester City, Chelsea și Arsenal fiind doar câteva exemple.
În ultima etapă din Premier League, Liverpool a înregistrat o remiză albă pe terenul celor de la Crystal Palace.
Rezultatul nefavorabil vine în contextul în care cormoranii nu o duc deloc bine nici în UEFA Champions League, acolo unde au fost învinși pe teren propriu de Real Madrid cu scorul de 5-2 în prima manșă a optimilor de finală, deși elevii lui Jurgen Klopp au condus cu 2-0 din minutul 14 al confruntării.
Cine este favorit să îi preia locul lui Klopp pe banca lui Liverpool
Nemții de la Bild notează că englezii au deja în vizor un alt nume mare din Europa. Este vorba tot despre un antrenor german: Julian Nagelsmann, care nu s-a adaptat prea bine la Bayern Munchen, bavarezii având emoții mari în ceea ce privește șansele de a câștiga titlul și în acest sezon. În ultima etapă de campionat, Bayern a înregistrat un succes important în acest sezon, învingând-o pe Union Berlin (locul 3) cu 3-0.
Mutarea lui Nagelsmann pe Anfield s-ar realiza la vară, în timp ce Bayern se interesează de serviciile lui Thomas Tuchel, care nu a mai pregătit nicio echipă de la despărțirea de Chelsea, germanul respingând mai multe oferte venite din partea unor cluburi din Europa.
Între timp, următorul test al lui Klopp la Liverpool are loc miercuri, 1 martie, când cormoranii primesc pe Anfield vizita lui Wolves, în cadrul rundei cu numărul 7 din Premier League. Duelul începe de la ora 22:00.