Ziua a doua la Paris pentru tricolori. Gimnastica prinde finala. Un Popovici de vis. Canotajul e regină
Ziua a început pe pista de canotaj, acolo unde sportivii români au avut din nou prestații foarte bune.
Florin Arteni şi Florin Lehaci s-au calificat în semifinalele probei de dublu rame masculin, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-au clasat pe locul secund în seria a doua.
Echipajul feminin de patru rame al României, alcătuit din Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş, s-a calificat direct în Finala A, după ce a ocupat locul al doilea în seria a doua.
Și canotoarele Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc s-au calificat fără emoții în semifinalele probei de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, după ce au câştigat seria a doua.
În fine, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel s-au calificat fără emoții în semifinalele probei feminine de dublu rame feminin, după ce au câştigat detaşat a doua serie.
GIMNASTICĂ
Echipa feminină de gimnastică a obținut in extremis calificarea în finala pe echipe. Tricolorele au ocupat locul 8 în serii, cu 159.497 puncte.
Sportivele din România au avut emoții privind calificarea, după ce dezastrul a lovit în ultimul schimb la paralele, unde Andreea Preda și Lilia Cosman au căzut de pe aparat și au tras în jos punctajul final al echipei.
În probele individuale, România va avea reprezentante la individual-compus (Ana Bărbosu și Amalia Ghigoarță) și la două aparate: Sabrina Voinea la bârnă și sol și Ana Bărbosu la sol.
Notele primite de gimnastele române în calificări
Paralele
Andreea Preda - 10.933
Amalia Ghigoarță - 13.066
Lilia Cosman - 11.333
Ana Bărbosu - 12.600
Sărituri
Amalia Ghigoarță - 13.000
Lilia Cosman - 13.500
Ana Bărbosu - 13.633
Sabrina Voinea - 13.666
Sol
Lilia Cosman - 12.446
Amalia Ghigoarță - 13.333
Ana Bărbosu - 13.600
Sabrina Voinea - 13.800
Bârnă
Lilia Cosman - 12.883
Amalia Ghigoarță - 13.266
Ana Bărbosu - 13.533
Sabrina Voinea - 14.000
ÎNOT
Campionul român David Popovici și-a câștigat fără probleme seria de calificare la 200m liber, 1:45,65 fiind cel mai rapid timp al dimineții. El a continuat în aceeași notă și în semifinale, pe care a terminat-o cu cel mai bun timp al zilei și va lupta pentru medalii în finala programată luni seară.
Rebecca Diaconescu s-a clasat pe locul 6 în seria sa la 200m liber (1:59.29) și a obținut calificarea în semifinale cu al 16-lea timp, dar s-a oprit în această fază a competiției, după ce s-a clasat pe locul opt în seria sa semifinală, cu un timp ușor mai slab decât cel înregistrat dimineață.
TENIS DE MASĂ
Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a fost învinsă de sud-coreenii Jonghoon Lim/Yubin Shin cu 4-0 (13-11, 11-8, 11-8, 11-8), duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu mixt la tenis de masă, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Ionescu şi Szocs, capi de serie numărul şapte, s-au înclinat după 39 de minute în fața favoriților numărul trei.
TENIS
Cuplul Irina Begu - Monica Niculescu a făcut break la 5-5 în primul set în fața cuplului Hsieh/Tsao din Taiwan, dar a pierdut manșa la tie-break și apoi și meciul, scor 6-7, 5-7.
În schimb, Meciul Anei Bogdan și Jaquelinei Cristian din cadrul probei de dublu a fost mutat luni. Adversare le vor fi japonezele Shuko Aoyama/Ena Shibahara.
SCRIMĂ
Scrimera română Mălina Călugăreanu a fost învinsă de italianca Alice Volpi, a treia favorită, cu 15-9, duminică, în optimile de finală ale probei individuale de floretă, la Jocurile Olimpice de la Paris.
După ce a învins-o pe japoneza Yuka Ueno, cu 15-13, Călugăreanu (27 ani) a cedat în fața campioanei mondiale după 15 minute de luptă.
Călugăreanu, care a participat şi la JO de la Rio (2016), a fost singura reprezentantă a scrimei româneşti la JO 2024.
POLO PE APĂ
Naționala de polo pe apă a avut parte de un debut dificil la Olimpiadă. Tricolorii au fost învinși categoric de naționala Greciei cu 14-7.
Marți, tricolorii vor juca cu SUA, de la ora 17.35.